Ceea ce ar putea fi cea mai scurtă inaugurare de autostradă din lume tocmai a avut loc lângă București. Peticul de șosea este, de fapt, un premiu de consolare oferit românilor.
Primele zile de toamnă au adus în apropiere de Capitală un eveniment pe care mulți l-au considerat inutil. În luna iulie, a devenit clar că nu mai sunt șanse ca cei 18 kilometri ai lotului 3 A0 Sud să fie deschiși, nici măcar în sistem semi-profil.
Consolarea a fost inaugurarea A1-Bâcu, adică doi kilometri și jumătate, între Autostrada A1 și DJ601A, cu descărcare provizorie lângă Bâcu.
Ciozvârta de autostradă, scriu cei de la ONG-ul „Asociația Pro Infrastructura”, pe pagina de Facebook, este utilă doar pentru angajații unui depozit și locuitorii din zonă.
„Intrarea în Capitală prin Dragomirești nu este o alternativă viabilă în cazul majorității bucureștenilor din simplul motiv că acest drumeag e deja extrem de aglomerat, fără să luăm DNCB în calcul.
Sigur, 2,5 kilometri sunt mai mult decât zero. Însă traficul de tranzit și transferul cetățenilor în/din oraș nu sunt rezolvate”, se precizează în mesajul postat de organizație.
Te-ar putea interesa și: CNAIR nu se oprește, mai apare o autostradă în România. Anunțul oficial a fost făcut deja, ce regiuni va lega noul drum: „Am început procedurile”
Consolarea de autostradă inaugurată lângă București, împiedicată de birocrație și întârzieri
Vinovați pentru această situație ar fi, susțin cei de la Asociația Pro Infrastructura, birocrația și grecii de la Aktor, care avansează lent pe teren.
„DACĂ se dorește și se face munca birocratică și DACĂ grecii pot face la timp structura lipsă de la vest de Dârvari, teoretic ar fi posibilă o deschidere parțială până în DJ401A Dârvari-Tântava. Însă cetățenii din Domnești și Clinceni nu vor fi prea fericiți să se trezească peste noapte cu trafic suplimentar printre casele lor. Cu muncă în plus și utilitate discutabilă, probabil că opțiunea asta pică la vot.
Asta înseamnă că, în acest an, avem 2,5 kilometri între A1 și Bâcu în 2024 și nicio șansă pentru conexiunea completă A1-DN6 pe A0 Sud, două pasaje neîncepute și alte zone blocate.
„Concluzia? Doar 2,5 kilometri între A1 și Bâcu în 2024 și nicio șansă pentru conexiunea completă A1-DN6 pe A0 Sud, cu două pasaje practic neîncepute (Țegheș și Clinceni) și multe alte zone încă blocate sau întârziate de birocrație și de cheful de muncă al grecilor”, au încheiat reprezentanții asociației.
Te-ar putea interesa și: Noua autostradă din România avansează în ritm amețitor: Se va circula peste doar câteva luni. CNAIR a făcut anunțul la care românii nu se așteptau


















