După ce a devenit primar general al Capitalei, problemele parcă nu se mai termină pentru Ciprian Ciucu. Edilul se confruntă din nou cu o situație delicată, după ce Guvernul a decis să trimită o sumă infimă către PMB. Prin intermediul rețelelor de socializare, Ciucu a anunțat că, în aceste condiții, va trebui să ia o serie de măsuri drastice pentru a reduce cât mai mult cheltuielile instituției pe care o conduce.
În cursul zilei de marți, 13 ianuarie 2026, Ciprian Ciucu a anunțat, prin intermediul rețelelor de socializare, situația financiară extrem de precară a Primăriei București. Mesajul edilului a venit la scurt timp după ce a primit de la Guvern doar 317 milioane de lei.
Ciprian Ciucu a rămas fără bani la PMB
Potrivit lui Ciucu, până la votarea bugetului PMB, cel mai probabil în luna martie, instituția pe care o conduce „nu are bani nici să treacă strada”. În aceste condiții, edilul a anunțat că vor urma restructurări, comasări și tăieri de cheltuieli. Mai mult, în luna martie va veni cu un prim pahcet de reforme.
„Problema STRCTURALĂ a bugetului Bucureștiului lovește în PMB încă de la început de an. Am primit 1/12, conform legii, până ce vom avea aprobat bugetul. Cel mai repede, acest lucru, să avem un buget local votat în Consiliul General, s-ar putea întâmpla în martie.
Pentru luna în curs am primit doar 317 milioane de lei. Să aveți o comparație, în anii anteriori, PMB a primit astfel:
- 358 mil, ianuarie 2022;
- 488 mil, ianuarie 2023;
- 551 mil, ianuarie 2024;
- 400 mil, ianuarie 2025.
Acum, în acest început de an, PMB nu are bani nici să treacă strada. Voi explica mai jos, pentru transparență maximă, cum am “decis” să alocăm acestă sumă. Decis este mult spus, pentru că, după cum veți vedea, avem obligații din trecut, pe care dacă nu le-am plăti, ne-ar bloca conturile”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.
Urmează să ia mai multe măsuri drastice
De asemenea, Ciprian Ciucu a subliniat că aceste măsuri nu sunt suficiente şi, oricât ar tăia, restructura şi eficientiza, nu se vor putea acoperi datoriile generate de subvenţiile la STB şi Termoenergetica. În aceste condiții, este imperios necesar ca la Legea Bugetului din acest an PMBi să primească 70% din Bugetul oraşului. Ciucu anunţă că va propune tuturor partidelor din Consiliul General şi din Parlament un pact, astfel încât Primăria Capitalei să fie funcţională.
„Eu voi face ceea ce trebuie făcut, ceea ce este corect pentru orașul nostru pe termen lung și nu ceea ce este populist. Vor urma reforme, restructurări, comasări, tăieri de cheltuieli. Voi face ce este omenește posibil să eficientizez cheltuielile proprii și ale subordonatelor. Îmi voi lua toate înjurăturile necesare, pe care alți primari, din ultimii 20 de ani le-au evitat cu grație. Voi face ce e corect și nu voi aștepta doar să vina banii de la guvern.
În luna martie voi veni deja cu un prim pachet de reforme, pe care îl voi explica temeinic.
Dar din simulările pe care deja le-am făcut, NU va fi de ajuns! Oricât am tăia și restructura și eficientiza nu vom putea acoperi datoriile generate de subvențiile la STB și Termoenergetica.
La Legea Bugetului din acest an este IMPERIOS ca Primăria Municipiului București să primească 70% din Bugetul orașului nostru (cotele defalcate) pentru a evita falimentul!”, a mai transmis edilul.














