Ex-goalkeeper-ul naţonalei, care, printre altele, a fost campion în Italia cu AC Milan, în 2022, s-a lăsat de fotbal, iar acum a intrat în afaceri în agricultură.
Ciprian Tătărușanu și soția sa, Antoaneta, s-au asociat cu fermierul Alin Dobre în cooperativa agricolă „Din Grădina Noastră BIO”, din satul Călugăreni, comuna dâmbovițeană Conțești.
Soţii Tătăruşanu s-au asociat cu un fermier
Fostul fotbalist deține direct și indirect 30% din cooperativă, iar soția sa, Antoneta, are 20%. Restul de 50% îi revin fermierului local Alin Dobre, cel care a lansat anterior Ferma Dobre de la Călugăreni, care cultivă dovlecei, castraveți și alte produse de grădină, certificate bio.
Ferma Dobre este unul dintre furnizorii lanțului de hipermarketuri Carrefour, în România, colaborare care a început în urmă cu 5 ani, prin programul „Creștem România Bio”.
În prezent, ca parte a programului Grădina Noastră, retailerul francez colaborează cu peste zece cooperative agricole de anvergură, reunind peste 370 de producători locali, care livrează produse proaspete.
De asemenea, fostul mare portar al FCSB-ului investeşte și în imobiliare, în Mogoşoaia, prin compania Grand Estate Development. El deţine pachetul majoritar de acţiuni (75%) şi a investit alături de fratele său, Marian Tătăruşanu. Acesta, la rândul său, este acţionar în firme din domeniul imobiliarelor ca Alto Estate Group şi Estate Market Invest.
Tătărușanu, prieten cu Zlatan Ibrahimovic
Ciprian Tătărușanu (39 de ani) a fost întrebat despre un moment cu Zlatan Ibrahimovic, petrecut în timpul unui meci Cagliari - AC Milan 0-1, când amii erau rezerve. Suedezul s-a dus lângă român, i-a spus ceva la ureche și amândoi au început să râdă.
”Nu pot să spun la televizor așa ceva. E în stilul lui. În italiană mi-a spus. Eram la Cagliari, eram în 10, era sfârșitul meciului și de nicăieri vine și-mi spune ce-mi spune la ureche”, și-a amintit Ciprian Tătărușanu.
Ciprian Tătărușanu a jucat la AC Milan timp de trei ani, între 2020 și 2023. Este ultimul club european din cariera sa, pe care și-a încheiată după un sezon petrecut la Abha, în Arabia Saudită.














