Examenul de Bacalaureat 2024 s-a încheiat iar rezultatele inițiale arată că în acest an s-a înregistrat cea mai bună rată de promovare din ultimii 10 ani. În plus, 32% dintre cei care au promovat au avut medii între 9 și 9,49.
Pe fondul acestei situații au apărut însă câteva acuzații extrem de grave la adresa conducerii Ministerului Educației. Potrivit unor surse din Minister și din inspectoratele județene, cu o săptămână înainte de Bacalaureat, la Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație ar fi fost aduși profesori din exterior pentru a vedea subiectele secretizate. Mai mult, directorul Marian Șuță le-ar fi transmis experților care au conceput subiectele pentru Bacalaureat să le arate subiectele, pentru a verifica dacă elevii din mediul rural iau nota 5, „pentru a nu se mai întâmpla dezastrul de la simulare“. Această mișcare ar fi fost făcută la inițiativa ministrului Ligia Deca.
„Presiunea directă a fost de scădere a dificultății subiectelor, pentru că este an electoral, iar rezultatele de la simulare au fost prezentate în mod repetat în Centru ca model de: „așa ceva să nu se mai întâmple“, au declarat pentru Edupedu.ro surse din cadrul Ministerului Educației.
(NU RATA: Perla anului la Bacalaureat 2024! Cuvintele scrise de un elev la proba de Istorie au stârnit hohote de râs)
Ministrul Ligia Deca neagă acuzațiile ce i se aduc
Ministrul Ligia Deca a negat vehement acuzațiile ce i-au fost aduse. Ea a subliniat că Ministrul Educației nu are nicio implicare în procesul de elaborare a subiectelor pentru examenul de Bacalaureat. În plus, potrivit ministrului, subiectele din acest an au avut un grad mediu de dificultate, rezultatele obținute de elevi în 2024 fiind comparabile cu cele din anii trecuți.
„Ministrul Educației nu are nicio implicare în ceea ce înseamnă procesul de elaborare al subiectelor. Procesul de elaborare este gestionat de Centrul Național Politici de Evaluare și colegul meu vă poate da detalii cu privire la acest proces. De asemenea, Comisia Națională gestionează ce înseamnă desfășurare a procesului de evaluare. Permiteți-mi să mărturisesc că și eu am văzut în presă diferite poziții ale cadrelor didactice care indicau mai degrabă un nivel mediu al subiectelor. Nu cred că elevii care au învățat bine au avut o problemă. Însă în același timp, dacă ne uităm la cifre, vedem că ele nu sunt mod semnificativ statistic, nici mai bune, nici mai proaste decât în ultimii ani. Deci, din punctul meu de vedere, la nivelul conducerii ministerului nu a existat niciodată o interferență cu procesul firesc de elaborare a subiectelor”, a declarat Ligia Deca.
(VEZI ȘI: Cum se face contestație la Bacalaureat 2024. Cum arată cererea şi data afişării rezultatelor finale)


















