Cu toate că fațada sa nu era terminată, a fost inaugurată la 23 august 1989, pentru ca Nicolae Ceaușescu să o poată privi la parada de Ziua Națională.
Muzeul Național de Istorie a Republicii Socialiste România a devenit Casa Radio
„Muzeul Național”, s-a transmis, împreună cu terenul aferent, din administrarea Ministerului Culturii în administrarea Radioteleviziunii române, în scopul asigurării unui nou sediu pentru Radiodifuziunea română, așa-numita „Casă Radio”
Influencerul, Ana Țepus, este economist de profesie, terminând și o facultate în domeniu, dar a lucrat și ca model în urmă cu mai mulți ani, a reușit să devină tot mai cunoscută în mediul online după ce și-a dorit să arate o altă față a Bucureștiului, în mod special prezentând clădirile istorice.
De această dată, Ana Țepuș a prezentat o clădire- fantomă a Capitalei- Casa Radio.
,, Trec aproape zilnic prin fața acestei clădiri cu o postură impozantă, o locație ultra-centrală , însă cu un destin trist, fiind cel mai vechi șantier din capitală, rămas nefinalizat de peste 38 de ani, loc insalubru, lăsat pradă degradării, Casa Radio.
În perioada interbelică aici au fost amenajate un hipodrom și baza sportivă Venus, loc frecventat de elitele bucureștene până în anii 80 când s-a luat decizia construirii unui muzeu național, arhitectural un fel de fratele mai mic al Casei Poporului .” a spus Ana Țepuș
Citește și: Epidemie de cancer la persoanele sub 50 de ani! Numărul cazurilor a atins un prag istoric!
Singura utilizare a fost cu ocazia defilării
,,În '87 începe execuția , care trebuia finalizată în 92 dar ghinion, singura utilizare a fost în '89 cu ocazia defilării de 23 august prin montarea unei tribune pe una dintre fațade. După '90 s-au sistat lucrările și a început anfilada bâlbelor decizionale : de la ansamblu muzeistic, în '93 Guvernul a decis că ar fi adecvat pentru Radiodifuzare, de unde și denumirea de Casa Radio, însă ulterior s-a ajuns la concluzia că spațiile nu ar fi potrivite pentru această activitate.
În 2006 s-a încheiat un parteneriat public-privat cu o firmă din Israel , căreia i se concensionează terenul pentru 49 de ani, dar care nu s-a conformat planului urbanistic general, de unde proiectul nici nu s-a materializat, nici nu a fost reziliat, clădirea fiind o pierdere pentru bugetul statului : deteriorare, impozite necolectate, locuri de muncă ratate , bașca disconfortul vizual.”” a mai spus Ana Țepuș
[video width="576" height="1024" mp4="https://www.bugetul.ro/media/images/202404/Snaptik.app_7349478209508969760.mp4"][/video]
Israelienii cer statului despăgubiri
Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Plaza Centers, care înainte de criză a cumpărat terenuri pentru opt mall-uri în România și nu a construit niciunul, în anul 2023 a cerut statului român despăgubiri cu o valoare estimată la 367,7 milioane de euro. Motivul fiind pierderile în proiectul imobiliar Casa Radio din București.


















