Clienţii ING, afectaţi de schimbările din bancă? Noutăţile anunţate de instituţia bancară. Se întâmplă chiar din această lună

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 11-10-2024 14:45

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Începând cu această lună, au loc mai multe schimbări la ING! Anunţul cu noutăţile din bancă a fost făcut de oficiali, iar clienţii instituţiei trebuie să fie la curent cu aceste modificări.

Este vorba despre schimbări la nivel de management, astfel ING dorind să încurajeze progresul în carieră. Mihaela Ioniță și Serge Offers, membri ai Comitetului Executiv, preiau funcții similare la ING DiBa Germania, în timp ce Florin Ilie devine Head of Business Banking, continuând să fie şi membru al Comitetului Executiv.

Citeşte şi Românii, clienți ai ING, habar nu aveau despre plecarea-șoc. După ce a obținut rezultate remarcabile, Alina Iacomi va conduce operațiunile ING Italia

Schimbări anunţate de ING Bank

Clienţii ING Bank au fost anunţaţi de modificările care apar la nivel de conducere. Astfel, banca încurajează progresul oferind oportunităţi de avansare angajaţilor săi.

„La ING Bank România încurajăm constant progresul în carieră, prin asumarea de noi oportunități și provocări. Misha Ioniță, Serge Offers și Florinel Ilie preiau noi roluri, extrem de interesante și provocatoare, și sunt în egală măsură bucuroasă și mândră de ei. Aceste schimbări reconfirmă angajamentul organizației noastre de a facilita dezvoltarea personală și profesională a membrilor echipei noastre”, a spus Mihaela Bâtu, CEO ING Bank România.

În urma acestor schimbări, Mihaela Ioniță, care momentan ocupă funcţia de director de Resurse Umane al ING Bank România, va deveni, chiar de la 1 noiembrie, noul Head of HR la ING Germania.

“Mihaela s-a alăturat ING la începutul anului 2023, fiind unul dintre cei mai experimentați profesioniști de resurse umane din România, cu experiență locală și internațională în diferite industrii”.

O altă noutate din cadrul instituţiei bancare o reprezintă Serge Offers, Head of Business Banking, care preia rolul de Head of Business Banking la ING DiBa Germania, începând cu luna octombrie 2024. Angajat al băncii de peste 18 ani, este şi membru al Comitetului Executiv al ING Bank România din 2018.

Florin Ilie ocupă, încă de la 1 octombrie, funcţia de Head of Business Banking al ING Bank România, rămânând şi director general adjunct. Acesta face parte din bancă încă din 2004.

Creditul ipotecar 100% online, aproape de realitate

ING Bank este una dintre băncile de top, instituţia încercând să fie mereu atentă la nevoile clienţilor. De curând, oficialii au anunţat că digitalizarea completă a creditului ipotecar ar putea avea loc foarte curând în România. Astfel, românii care îşi doresc să cumpere o locuinţă cu un astfel de credit ar putea să o facă fără să se deplaseze la o unitate bancară fizică.

”Suntem foarte aproape să avem creditul 100% online. Mai este nevoie doar de adaptări minore ale legislației pentru a ajunge să digitalizăm complet acest tip de credit”, a dezvăluit Iulia Rusu, Manager Strategie, Departamentul de Credite Persoane Fizice, ING Bank România.

Citeşte şi Dispariția pe care ING România a anunțat-o oficial. Clienții băncii nu vor mai beneficia de acest serviciu

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri