Jurnaliștii de la CNN au notat că Dick Cheney, „cel mai puternic vicepreședinte modern al SUA și arhitectul principal al «războiului împotriva terorismului», care a contribuit la conducerea țării în războiul eșuat din Irak pe baza unor presupuneri eronate”, a decedat, după apariția unui comunicat al familiei acestuia. Cheney avea 84 de ani.
„Iubita sa soție Lynne, cu care a fost căsătorit timp de 61 de ani, fiicele sale, Liz și Mary, și alți membri ai familiei i-au fost alături în momentul decesului”, au transmis rudele lui Cheney. El a murit din cauza unor complicații cauzate de pneumonie și de boli cardiovasculare, potrivit sursei citate.
Dick Cheney, cel de-al 46-lea vicepreședinte al SUA, pusese tunurile pe Donald Trump
Dick Cheney a fost cel de-al 46-lea vicepreședinte al Statelor Unite și a lucrat în echipa prezidențială a fostului președinte republican George W. Bush timp de două mandate, între anii 2001 și 2009.
Cheney a lansat, în trecut, critici dure la adresa lui Donald Trump, actualul lider de la Casa Albă, numindu-l „laș” și „cea mai mare amenințare din istorie la adresa republicii”.
În partea de final a carierei sale politice, Dick Cheney și-a exprimat ultimul vot în cadrul alegerilor prezidențiale din 2024 în favoarea Kamalei Harris - care recent a sugerat că ar putea candida din nou, reflectând asupra îndepărtării Partidului Republican populist de conservatorismul său tradițional.
„Dick Cheney a fost un om minunat și bun, care i-a învățat pe copii și nepoți să-și iubească țara și să trăiască vieți pline de curaj, onoare, iubire, bunătate și pescuit la muscă”, a adăugat familia fostului vicepreședinte al SUA.
Probleme de sănătate pentru american
În cea mai mare parte a vieții sale de adult, Cheney, o figură importantă în mediul politic, a fost afectat de boli cardiovasculare.
A supraviețuit unei serii de atacuri de cord, iar în 2012 a fost supus unui transplant de inimă. Într-un interviu acordat în 2014, Cheney a catalogat acea intervenție drept „darul vieții”.
TE-AR PUTEA INTERESA: Joe Biden, chinuit de o boală teribilă - prin ce probleme trece fostul președinte al SUA. Donald Trump a uitat de rivalitatea politică
Rolul major avut după 11 septembrie 2001
Cheney se bucura de o carieră impresionantă în lumea afacerilor când Bush îl alegea pentru a-i fi vicepreședinte.
Aflat în funcție în data de 11 septembrie 2001, el a preluat controlul după atentatele din New York și Washington, în timp ce Bush era evacuat în siguranță, potrivit The Guardian. Cheney a colaborat cu secretarul apărării, Donald Rumsfeld, preluând controlul asupra politicilor guvernamentale.
În ciuda faptului că a căutat cooperare la nivel internațional, Cheney, secretar al apărării în timpul primului Război din Golf, între 1990 și 1991, a considerat, după cum a scris ulterior, că administrația Bush „avea obligația să facă orice era necesar pentru a apăra America”.
Trupele americane au fost trimise în Afganistan pentru a lupta împotriva talibanilor și pentru a vâna membrii grupării al-Qaida. Totuși, locul lui Cheney în istorie va fi marcat în special de decizia de a invada Irakul.














