Cod galben de vânt puternic în aproape toată țara. ANM anunță viscol și ninsori în regiunile montane

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 05-02-2024 11:38

Actualizat: 05-02-2024 11:42

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

După câteva zile cu temperaturi ridicate, iarna pare să-și reintre în drepturi în țara noastră. Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu de vreme extremă. 


Vremea rea revine în România!
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt puternic pentru aproape întreaga țară. Pentru zona montană este în vigoare un cod portocaliu de viscol și ninsori.

(CITEȘTE ȘI: Prețul chiriilor au explodat în aceste orașe! Pentru un apartament cu două camere se cere mai mult decât salariul minim pe economie!)

Vânt puternic în aproape toată țara


Luni, 5 februarie 2024, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a României. În zonele montane vor fi rafale de vânt ce vor atinge 70 - 100 km/h. În Transilvania, sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, vântul va atinge viteze de până la 65 - 75 km/h. Intensificări locale și temporare ale vântului, care va atinge viteze în general de 55 - 60 km/h, se vor resimți în Crișana, Maramureș, Dobrogea, local în Banat și Moldova și în restul Olteniei și Munteniei.

În zona montană, temporar vor fi precipitații moderate cantitativ (15 - 20 l/mp). Vor predomina ploile, care vor determina topirea și cedarea stratului de zăpadă. La altitudini de peste 1.700 de metri va ninge viscolit.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu pentru ziua de luni, în intervalul orar 10.00-22.00. În zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură vor fi intensificări susținute ale vântului și zăpadă viscolită. În zona înaltă (la altitudini de peste 1.700 de metri) a Carpaților Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110 - 120 km/h. Totodată, vor fi viscol și vizibilitate foarte redusă.

Marți, 6 februarie 2024, de la ora 10.00, va intra în vigoare un alt cod galben, care va fi valabil până miercuri, la ora 10.00. În acest interval, în nordul Crișanei, în Maramureș și Dobrogea, în nord-estul și estul Munteniei, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55 - 60 km/h. Vântul va avea viteze de 70 - 80 km/h la munte, iar în zona înaltă a Carpaților Orientali rafalele vor fi de 90 - 100 km/h. Potrivit ANM, intensificări ale vântului, cu viteze de 45 - 50 km/h, vor fi marți și în restul teritoriului.

Vreme de primăvară în București


În București, vremea va fi extrem de caldă în zilele de luni și marți. Potrivit prognozei speciale transmise de Administrația Națională de Meteorologie, în Capitală temperaturile maxime vor fi aproape 20 de grade.

Luni, 5 februarie 2024, vremea va fi vântoasă, dar deosebit de caldă pentru această perioadă în Capitală. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va avea intensificări, în general cu viteze de 50 - 55 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 5 - 6 grade.

Marți, 6 februarie 2024, vremea va fi frumoasă în București și se va menține deosebit de caldă pentru această dată. Temperatura maximă va fi de 18 - 19 grade, iar cea minimă de 5 - 6 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 50 km/h.

(NU RATA: ULTIMA ORĂ! Mii de români rămân fără tichete sociale! Hotărârea guvernamentală care le taie veniturile la sfert a intrat în vigoare de la 1 februarie)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri