Senatorii au luat în calcul să schimbe legea care pedepsește şoferii depistaţi drogaţi la volan. Vor s-o facă şi mai aspră. În acelaşi timp, se pregătește un amendament pentru conducătorii auto care iau medicamente cu efect psihoactiv.
Aceştia ar putea fi obligaţi să aibă la ei, prescripţia medicală, dacă vor să scape de pedeapsa penală.
Codul Penal se modifică
Parlamentarii aduc o modificare la Codul Penal, astfel: şoferii prinşi drogaţi la volan riscă între 2 şi 7 ani de închisoare dacă drogurile sunt depistate în sânge.
Acest amănunt ar trebui să ducă la rezolvarea mai rapidă a dosarelor penale. Până acum nu exista în lege şi asta ducea la tergiversarea proceselor.
Problema este că pe lista drogurilor şi asubstanţelor interzise se află şi compuşi din medicamente, iar şoferilor le vor trebui reţetele de la medicul de familie chiar şi pentru medicamentele care se eliberează fără prescripţie. În caz contrar, conducătorul auto se poate alege cu dosar penal dacă în sânge i se găseşte un compus aflat pe lista substanţelor interzise.
Specialiştii atrag atenția că legea ar avea hibele ei, iar şoferii vor putea contesta în instanţă rezultatul testelor de sânge, la procurori şi judecători care nu vor putea rezolva cu celeritate cazurile penale.
De asemenea un alt scenariu ar putea fi că unii şoferi ar putea prezenta prescripţie de la medic pentru a-şi ascunde un eventual consum de droguri.
Amenzi pentru lipsa trusei auto
În cazul în care polițistul rutier observă lipsa trusei auto, șoferul poate fi amendat. Conform Codului Rutier, o maşină trebue să fie dotată cu:
Trusă medicală de prim ajutor (în termen de valabilitate)
Stingător de incendiu funcțional
Două triunghiuri reflectorizante
Lipsa oricăruia dintre aceste echipamente, sau utilizarea unor produse expirate, atrage o sancțiune de 4 sau 5 puncte de amendă , adică între 660 și 825 de lei.


















