Un proiect de hotărâre de Guvern modifică unele norme de aplicare a Codului Rutier cu scopul de a clarifica interdicția de înmatriculare a vehiculelor furate din străinătate.
Modificares introduce totodată și unele noi formate pentru numerele de înmatriculare la nivel de primării, înlocuind abrevierile denumirilor localităților cu indicative numerice, pentru o mai mare ușurință în identificarea vehiculelor în trafic.
În plus, conform noilor reguli, permisul internațional de conducere ar putea fi eliberat nu doar de către Asociația Automobil Club Român, ci și de către Direcția Permise de Conducere și Înmatriculări.
Proiectul de hotărâre de Guvern a fost inițiat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și a fost aprobat în ședința de Guvern de vineri. Acesta aduce modificări și completări la Regulamentul de aplicare a Codului Rutier (Ordonanța de Urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice). Scopul principal al acestor modificări este de a extinde cadrul legal referitor la interdicția de înmatriculare a unor vehicule și de a reglementa condițiile de eliberare a permisului de conducere internațional.
Conform legislației actuale, interdicția de înmatriculare a autovehiculelor sau remorcilor este impusă în cazul în care acestea sunt reclamate ca fiind furate, atât în România, cât și în străinătate, și sunt date în urmărire de către Inspectoratul General al Poliției Române. Cu toate acestea, în prezent, multe dintre autoturismele furate din străinătate și aduse în România în vederea înmatriculării nu sunt raportate autorităților române. Aceasta ar putea duce la interpretarea că interdicția de înmatriculare nu se aplică vehiculelor date în urmărire la nivel internațional de către autoritățile altor state. Propunerea de modificare a normelor actuale vine pentru a corecta această lacună și clarifică faptul că autovehiculele și remorcile care sunt reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate, precum și cele date în urmărire de către structurile Poliției Române sau de către autoritățile altor state, nu vor mai putea fi înmatriculate.
De asemenea, proiectul de hotărâre aduce schimbări la normele referitoare la numerele de înmatriculare locale pentru vehiculele lente, cum ar fi tramvaiele, troleibuzele, mopedele, mașinile și utilajele autopropulsate folosite în construcții, agricultură, silvicultură, și tractoarele care nu necesită înmatriculare, precum și vehiculele cu tracțiune animală înregistrate de către consiliile locale. Noua reglementare prevede că, în locul abrevierilor denumirilor localităților, numerele de înmatriculare vor conține un indicativ numeric, care va fi stabilit ulterior prin ordin emis de ministrul Afacerilor Interne.
Totodată, proiectul propune ca plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculelor înregistrate la Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Protecție și Pază și, după caz, la Serviciul Român de Informații, să fie compuse din abrevierea denumirii instituției, scrisă cu litere majuscule, și un număr de ordine. Plăcuțele de înmatriculare actuale vor rămâne valabile până când autovehiculele care le folosesc vor fi radiate.
Codul Rutier are parte de noi modificări- Plăcuțele de înmatriculare se schimbă
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



