Colac de salvare pentru fabrica românească ajunsă în pragul falimentului. O companie importantă din Austria va prelua uzina aflată în mare dificultate

Autor: Adrian Dumitru

Publicat: 26-06-2025 11:57

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Consiliul Concurenței a dat undă verde pentru preluarea fabricii ZG Timber din Sebeș de către compania austriacă Kronospan.

Decizia vine în contextul în care grupul german Ziegler, fostul proprietar al fabricii, a intrat în insolvență la finalul anului 2024.

Prin această tranzacție, Kronospan asigură continuarea activității fabricii și protejarea a aproximativ 500 de locuri de muncă. Mutarea este considerată o măsură de salvare economică într-un sector afectat de scăderea cererii, în special din domeniul construcțiilor.

Impactul crizei din construcții și obiectivele Kronospan în România

Sectorul de prelucrare a lemnului a fost puternic influențat de criza generată indirect de conflictul din Ucraina. Reducerea cererii pe piața construcțiilor a afectat serios activitatea fabricii ZG Timber. În acest context, achiziția realizată de Kronospan are ca obiectiv păstrarea capacității industriale, precum și integrarea acesteia în propriul lanț de producție.

Reprezentanții Kronospan au confirmat că fabrica din Sebeș va rămâne operațională, iar angajații actuali vor fi păstrați. În plus, noul proprietar va integra producția de cherestea în portofoliul său global, consolidându-și astfel prezența în România.

Investiții anunțate în fabrica din Sebeș

Kronospan a anunțat că strategia de dezvoltare vizează extinderea gamei de produse fabricate în România. În afară de plăci aglomerate, MDF (plăci din fibre de densitate medie) și OSB (panouri orientate), compania va adăuga și componente din lemn tăiat.

Potrivit planurilor, fabrica ZG Timber va fi supusă unui proces amplu de modernizare tehnologică, cu scopul de a crește eficiența și capacitatea de producție. Aceste investiții vor contribui la adaptarea unității la cerințele actuale ale pieței și la creșterea competitivității pe termen lung.

ziegler_sebes_kronospan-1

Istoria fabricii și traseul până la achiziția de către Kronospan

Fabrica ZG Timber din Sebeș are o lungă tradiție în industria prelucrării lemnului din România. Inițial, unitatea a fost deținută de grupul austriac HS Timber (fost Holzindustrie Schweighofer), care a avut aici prima sa fabrică pe teritoriul țării.

În anul 2023, fabrica a fost vândută către Ziegler Group, o companie din Germania specializată în construcția de case din lemn și producția de cherestea. Grupul german deținea mai multe unități de producție și în alte țări europene, inclusiv Suedia. Totuși, în decembrie 2024, Ziegler a intrat în insolvență, ceea ce a determinat vânzarea activelor, inclusiv a fabricii din Sebeș.

Restructurări în lanț: ce a rămas din operațiunile HS Timber în România

În paralel cu această tranzacție, HS Timber și-a continuat procesul de restructurare a activității în România. În 2023, compania a anunțat reducerea cu o treime a capacității de producție la fabrica de grinzi lamelare din Rădăuți.

În prezent, grupul HS Timber mai operează o fabrică de cherestea în Reci, o fabrică de panel în Comănești și o unitate pentru grinzi lamelare. Pe lângă acestea, în Germania, grupul deține fabrica din Kodersdorf. Fabricile de cherestea din România și Germania funcționează sub brandul HS Timber Productions, iar cea de panel din Comănești sub denumirea HS Baco Panels.

Investiții majore în România făcute de Kronospan

Kronospan este una dintre cele mai importante companii din industria europeană de procesare a lemnului. Cu sediul central în Austria, compania activează pe piața românească din anul 1999, când a început cu operațiuni de import.

În 2004, Kronospan a realizat o investiție semnificativă în România prin achiziția fabricii de plăci aglomerate și MDF din Sebeș de la grupul italian Frati. Valoarea tranzacției a fost estimată la 250 de milioane de euro.

De atunci, Kronospan a dezvoltat operațiuni importante în România, inclusiv în Brașov, devenind un actor esențial în sectorul prelucrării lemnului din regiune.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri