Lucrurile nu sună deloc bine pentru britanici, dacă stăm să analizăm cifrele din ultima perioadă. Negociatorii britanici şi europeni au ajuns la un acord asupra reglementării financiare a Brexit-ului, o sumă cuprinsă între 45 de miliarde şi 55 de miliarde de euro, a informat marţi seară cotidianul britanic The Telegraph, scrie AFP.
Două surse au confirmat jurnalului că părţile au căzut de acord la sfârşitul săptămânii trecute în privinţa acestei chestiuni, unul din principalele obstacole în calea negocierilor legate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Potrivit Telegraph, suma totală "va fi cuprinsă între 45 de miliarde şi 55 miliarde de euro", în funcţie de calculul realizat de fiecare tabără după "o metodologie pregătită în comun".
Până acum, oferta financiară a guvernului britanic s-a situat în jurul a 20 de miliarde de euro, o propunere respinsă de preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, care a estimat că factura ar fi mai repede între 50 de miliarde şi 60 de miliarde de euro.
Vezi și Ea este cea care o va înlocui pe regretata actriță Stela Popescu: Este singura care îi știe replicile
Una dintre cele mai rare fabrici din lume revine pe piața din România- câte locuri de muncă pune la ‘bătaie’
La solicitarea AFP, Comisia Europeană şi ministerul britanic pentru Brexit (DExEU) au refuzat să confirme un astfel de acord. "Discuţiile intense dintre Marea Britanie şi Comisia Europeană continuă în această săptămână la Bruxelles" unde "încercăm să ajungem la un acord", a explicat DExEU într-un scurt mesaj trimis prin e-mail.
Un asemenea acord ar reprezenta un progres foarte important în negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană demarate în iunie. Celelalte 27 de ţări din UE au făcut din reglementarea financiară o condiţie prealabilă la deschiderea discuţiilor asupra viitoarei relaţii dintre UE şi Londra, anunță Agerpres.
Bruxellesul doreşte, de asemenea, "progrese suficiente" în problema drepturilor cetăţenilor comunitari în Marea Britanie după Brexit şi a consecinţelor divorţului asupra frontierei dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.
Cei 27 vor face cunoscut, în cursul unui summit prevăzut pentru 14 şi 15 decembrie la Bruxelles, dacă acceptă să deschidă această a doua fază a negocierilor pe care Marea Britanie este dornică să le poată începe.
Vezi și S-a aflat! Ce conține testamentul Cristinei Stamate și cine o va moșteni
Atenție! Dragnea și Tăriceanu acuzați de abuz în serviciu?! Decizie riscantă
Colosal! Suma pe care trebuie să o plătească britanicii UE pentru Brexit!
Trending

11 aprPolitica
Fotografia cu Nicușor Dan care i-a adus un val de critici, înainte de Paște. Unde a fost surprins președintele și ales ales cu cine. FOTO

11 aprEntertainment
Obiceiu bizar pe care îl aveau Elena și Nicolae Ceaușescu de Paște. Sărbătoreau atipic Învierea

09:48Actual
STB de Paște. Programul pentru transportul public din Capitală

14:00Actual
Mall deschis de Paște în București. Un supermarket cunoscut i-a urmat exemplul, pentru 12 aprilie
Articole Similare

07 aprExterne
Acordul dintre SUA și Iran care ar duce la pace. Statele implicate au ajuns la armistițiu UPDATE

25-03-2026 21:02Externe
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

19-03-2026 08:22Externe
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15-03-2026 15:03Externe
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15-03-2026 14:26Externe



