Deficitul record al României este întreținut serios și de companiile de stat bugetofage, care se află pe lista celor mai mari datornici la buget. Mulţi analişti susţin că o soluţie pentru reducerea deficitului ar fi ca ANAF să recupereze aceşti bani, însă soluția e foarte greu de aplicat. Este vorba de arierate de 17 miliarde de euro.
Specialiștii avertizează că nu este simplu de implementat recuperarea datoriilor cu ajutorul ANAF. Pe lista marilor datornici se află și societăţi mari precum CFR Călători, CFR Marfă sau Complexul Energetic Hunedoara.
3 companii private ocupă primele locuri pe lista rușinii
Pe primele 3 locuri în topul celor mai mari datornici la bugetul de stat se clasează 3 companii private cu datorii însumate de 1,5 miliarde de lei.

Două dintre ele activează în industria tutunului și nu și-au plătit accizele către stat. Însă, în top 10 al celor mai mari datornici la bugetul de stat există şi 4 companii de stat cu datorii între 1 miliard şi 1,5 miliarde de lei. Este vorba de CFR Călători, CFR Marfă, Complexul Energetic Hunedoara şi Societatea Naţionala pentru Închiderea şi Conservarea Minelor.
Pe lista răuplatnicilor figurează și firme mici, dar cu datorii enorme, cum ar fi o firmă din Poșta Câlnău (județul Buzău). Entitatea are un singur angajat, dar datorii ajung la aproape 500 de milioane de lei. Compania este judecată pentru evaziune fiscală în dosarul Murfatlar.
Guvernul Ciolacu a dat OUG pentru ștergerea unor datorii
În total, sunt 40.000 de firme mai mai mari și mai mici și companii de stat care datorează bugetului suma de 84 de miliarde de lei (circa 17 miliarde de euro). Economiștii explică de ce nu e foarte simplu să recuperezi datoriile de la aceste companii. Majoritatea sunt în faliment, insolvență sau sunt judecate pentru evaziune fiscală.
În anul 2024, Guvernul Ciolacu a dat o ordonanță de urgență pentru ștergerea unei părți a datoriilor în cazul unor datornici care au reușit să achite o parte din sumele datorate statului. Până în prezent, ANAF și Ministerul Finanțelor nu au comentat pe marginea arieratelor din economie.


















