Colosul pieței de curierat din România se vinde. Cine ar putea prelua una dintre cele mai puternice afaceri din economia românească

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 02-04-2025 12:31

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Piața curieratului din România va fi martora uneia dintre cele mai mari tranzacții ale anului. Informația a fost confirmată de mai multe surse din industrie, care precizează că fondul de investiții Mid Europa Partners a decis să scoată la vânzare un jucător cheie.

Fondul de investiții Mid Europa Partner va vinde Urgent Cargus, al doilea cel mai mare jucător din industrie, astfel pregătindu-și retragerea completă de pe piața locală, după ce a cedat deja rețeaua de retail Profi și serviciile medicale Regina Maria.

Urgent Cargus – un jucător esențial pe piața de curierat autohtonă

Fondul de investiții dorește să finalizeze vânzarea Cargus chiar în cursul acestui an. Însă, o tranzacție de asemenea anvergură depinde de mai mulți factori, inclusiv găsirea unui cumpărător strategic sau a unui alt fond de investiții interesat de preluarea afacerii, potrivit Profit. Dacă vânzarea va fi finalizată, ar putea fi unul dintre cele mai importante exituri din istoria investițiilor străine în țara noastră, făcând loc pentru noi jucători pe piață.

inselatoria cargus (1)

Cu o cifră de afaceri de peste 2 miliarde de euro în 2024, Urgent Cargus este una dintre marile companii de curierat din țară. Este concurentul direct al liderului pieței, FAN Courier. Compania deține peste 2.600 de angajați și colaboratori, o rețea extinsă de livrare și centre logistice. În plus, operează un hub transfrontalier în Polonia pentru servicii internaționale.

De notat că Fondul Mid Europa Partners a achiziționat Urgent Cargus în anul 2019, de la Abris Capital Partners, pentru o sumă estimată la 150 milioane de euro. În aproape 6 ani de management străin, Cargus a suferit un amplu proces de modernizare și extindere, fiind transformat într-un business cu mare potențial pentru un eventual cumpărător strategic.

În 2024, fondul a vândut rețeaua de retail Profi către gigantul Ahold Delhaize (proprietarul Mega Image) pentru 1,3 miliarde de euro, cea mai mare tranzacție din istoria retailului autohton. Recent, Mid Europa a cedat rețeaua de clinici Regina Maria către grupul finlandez Mehiläinen, într-o tranzacție cifrată la peste 1 miliard de euro.

CITEȘTE ȘI: Dispare Cargus din România? A doua cea mai mare companie de curierat din țara noastră ar putea fi vândută în curând

Cine ar putea fi noul proprietar Cargus

Industria de curierat din România a devenit una dintre cele mai competitive piețe, mai ales odată cu explozia comerțului online. Achiziția Cargus ar putea atrage mai multe categorii de investitori. În primul rând, giganți internaționali din curierat, precum DHL, UPS sau FedEx, care prin Cargus își pot extinde prezența în Europa de Est. Apoi, urmează firme de private equity, interesate de un business solid, cu creșteri constante și potențial mare de dezvoltare. Ar mai putea fi interesanți investitori strategici din Asia sau Orientul Mijlociu, dornici să intre pe piața europeană printr-o achiziție rapidă.

Dacă tranzacția se va concretiza, va fi cea mai importantă schimbare din industria curieratului din România din ultimul deceniu. FAN Courier rămâne lider de piață, însă o schimbare de proprietar în cazul Cargus ar putea relansa competiția în acest sector deosebit de dinamic.

Dacă vânzarea va fi finalizată cu succes, Mid Europa Partners va părăsi definitiv piața românească, la finalul unui deceniu de investiții și a 3 tranzacții gigant, însumând peste 3 miliarde de euro.

CITEȘTE ȘI: Colosul Glovo, în centrul unui scandal uriaș. Manager român acuzat de curieri că cerea taxă de protecție și iPhone

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri