Ion Țiriac a început deja negocierile cu gigantul BYD, chinezii care au stârpit concurența din alte țări, în special cu mașinile lor electrice. Compania ar dori să se extindă pe piața din Europa și una dintre ținte ar fi Ungaria, dar și România, cu un showroom în București, unde Țiriac Auto este lider de piață. Nu a fost încă semnat contractul, dar au loc mai multe discuții în acest sens.
În piață se spune că BYD ar fi discutat cu miliardarul, dar și cu alți 60 de dealeri la nivel național. L-ar fi recrutat pe Andrei Duică pentru funcţia de deputy country manager pentru România şi Bulgaria, în cadrul BYD Europe., conform ZF. Are peste 10 ani de experiență, a lucrat pentru Trust Motors, importatorul Citröen, Peugeot şi Opel pe plan local.
Fondată în noiembrie 1994, BYD este o companie de înaltă tehnologie dedicată valorificării inovațiilor tehnologice pentru o viață mai bună. După mai bine de 30 de ani de creștere rapidă, a jucat un rol semnificativ în industriile legate de electronică, auto, energie regenerabilă și tranzit feroviar. Axându-se pe achiziția, stocarea și aplicarea energiei, oferă soluții noi de energie cuprinzătoare, cu emisii zero. Fiind o companie listată atât la Bursa de Valori din Hong Kong, cât și la Bursa de Valori Shenzhen, veniturile sale anuale în 2023 depășesc 602 miliarde RMB.
Averea lui Ion Țiriac, subiect pentru presa străină. Ce au spus jurnaliștii de la Forbes despre fostul jucător de tenis
La început de an, Ion Țiriac le-a atras atenția jurnaliștilor de la Forbes, care i-au estimat averea la 2,2 miliarde de euro. Au ținut să menționeze că este unul dintre cei mai bogați români, fiind detronat doar de frații Pavăl, patronii Dedeman. Bonus: l-au numit printre miliardarii planetei.

„Majoritatea averii lui Ion Ţiriac vine din partea de business, mai ales de la Banca Ţiriac, prima bancă privată din România post-comunistă. Acum, e la conducerea Grupului Ţiriac, care se ocupă de real estate şi servicii financiare.
După ce s-a retras din cariera de jucător, în anii 70, Ţiriac a făcut pasul spre antrenorat şi i-a pregătit pe Guillermo Vilas, Marat Safin sau Boris Becker. În anii 80, a luat drumul afacerilor.
Printre altele, Ţiriac deţine o colecţie de peste 400 de maşini şi motociclete, unele care le-au aparţinut în trecut unor celebrităţi, precum Al Capone, Elton John sau Sammy David Jr. Fost sportiv de performanță, Ion Țiriac este cel mai cunoscut om de afaceri din România, mai ales la nivel internațional. El a transformat succesul din sport într-o carieră impresionantă în afaceri.
Ion Țiriac se află printre cei mai bogați oameni din lume, fiind prezent în fiecare din ultimii 15 ani în clasamentul Forbes al miliardarilor planetei”, transmite Forbes.



















