Combinația lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, cu Mega Image, Kaufland sau Profi. Vânzările din supermarketuri i-au adus o adevărată avere

Autor: Luciana Polite

Publicat: 07-06-2024 12:39

Actualizat: 07-06-2024 13:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Puțini români știu, dar Mugur Isărescu nu este doar guvernatorul cu cel mai lung mandat la BNR și chiar unul dintre cei mai consecvenți angajați în această poziție, la nivel global. Separat de locul său de muncă de la stat, are o afacere prolifică, fapt care se poate vedea extrem de bine în cifrele companiei, date care sunt publice. Bugetarul, alături de familie, are o firmă care a reușit să prindă contracte cu cele mai mari supermarketuri și magazine din România, printre care se numără: Mega Image, Kaufland, Profi și altele. 


Guvernatorul are o afacere cu vin, numită Măr SRL, care a crescut impresionant în ultimii ani. Este pe profit, dar în 2023 a avut cifre mai mici decât în anul 2022. Potrivit datelor transmise de
Ministerul Finanțelor, cifra de afaceri a fost de 6,2 milioane de lei, mai mare cu 4,5% comparativ cu anul precedent.

Numărul de angajați a rămas acelaști, respectiv 20, dar datoriile sale au crescut la cel mai mare nivel: 5,59 de milioane de lei. Din companie, Mugur Isărescu deține 54,01%. Soția sa, Elena, are 25,39%, iar copiii lor, Costin și Lăcrămioara, câte 10,3%.


CITEȘTE ȘI: Linia ferată de mare viteză din România, un vis care devine realitate. Ministrul Sorin Grindeanu a estimat o dată pentru finalizarea lucrărilor

Supermarketurile și brandurile cu care Mugur Isărescu are contracte


Mugur Isărescu are mai bine de jumătate din afacerea Casa Isărescu și a reușit să stabilească o serie de contracte, pentru distribuirea de produse, în supermarketuri și diferite colaborări. Iată lista celor cu care a semnat:

  • Annabella;

  • Kaufland;

  • Mega Image;

  • Metro;

  • Profi;

  • Selgros.


Așa cum se poate observa, retailerii au avut încredere în produse și încă pun la raft vinurile, chiar dacă firma a ieșit și în pierdere. Oricum, tot iese profit suficient din afacere, cât să mai funcționeze pentru ani buni.

Vinurile guvernatorului BNR sunt produse la podgoria din Drăgășani și au soiurile:

  1. Cabernet Sauvignon;

  2. Sauvignon Blanc;

  3. Fetească Regală;

  4. Crâmpoşie selecţionată;

  5. Tămâioasă Românească;

  6. Merlot;

  7. Negru de Drăgăşani;

  8. Syrah.


Mai mult decât atât, crama lui Mugur Isărescu practică și enoturismul, fapt care i-a atras, în 2021, nu mai puțin de 200.000 de euro, din fonduri europene. Din banii respectivi, la care s-au adăugat 130.000 de euro, familia a construit o pensiune. Acolo, cei care doresc să se bucure de cazare, pot să bea și un pahar de vin, în tihnă.

CITEȘTE ȘI: Cartierul infractorilor din București nu era nici Rahova și nici Ferentari în urmă cu 150 de ani. Mahalaua Dracului, locul marilor pericole din Capitală
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri