Un comisar european susține că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, trebuie oprit. Altfel, este de părere comisarul Virginijus Sinkevicius, ceea ce vedem acum în Ucraina s-ar putea repeta în altă țară.
După invazia Rusiei în Ucraina, comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius, se teme că alte ţări vor fi ţinte ale invaziilor dacă un „dictator sângeros” cum este preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu este oprit, transmite sâmbătă EFE, citată de Agerpres.
„Dacă nu-l oprim acum pe Putin, acest lucru s-ar putea întâmpla”, avertizează Sinkevicius, într-un interviu acordat EFE în Nairobi, unde a asistat în această săptămână la cea de-a cincea Adunare a ONU pentru Mediul Înconjurător (UNEA-5), unde s-a ajuns la un acord istoric împotriva poluării cu plastic.
„Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie şi trebuie să facem tot posibilul să-l oprim pe Putin şi această vărsare de sânge care are loc în Ucraina, unde în fiecare zi (...) mor oameni nevinovaţi şi sunt distruse oraşe ucrainene”, spune comisarul european.
Sinkevicius avertizează că astăzi Ucraina este ţinta bombardamentelor Rusiei, dar că mâine ar putea ca ţara sa, Lituania, situată lângă enclava rusă Kaliningrad, să aibă aceeaşi soartă.
Dacă comunitatea internaţională nu reuşeşte să-l facă să cedeze pe Putin, „următorii vom fi noi şi el va pune la încercare NATO (din care Lituania face parte - n.red.). Nu putem permite ca acest lucru să se întâmple”, avertizează el.
„Curajosul popor ucrainean nu luptă doar pentru libertatea Ucrainei. Luptă şi pentru libertatea noastră. Dacă Ucraina cade, umilirea nu va pune stăpânire asupra lui, pentru că a luptat cu curaj. Umilirea va pune stăpânire pe noi”, spune Sinkevicius, a cărui soţie este ucraineancă.
Întrebat dacă sprijină recenta cerere a preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, adresată UE, de aderare imediată a ţării sale la blocul comunitar, Sinkevicius răspunde că, „în acest moment, aderarea la Uniunea Europeană nu va opri războiul”. El crede că Bruxellesul trebuie „să aibă un plan solid pentru a ajuta la reconstrucţia Ucrainei” şi pentru a sprijini guvernul de la Kiev "în drumul său către integrarea europeană".
Este realist să ne gândim că Putin ar putea folosi arme nucleare în acest conflict? „Vedem multe ameninţări cu recurgerea la ele. Asta arată doar disperarea lui (Putin). Se aşteptau să ocupe Ucraina în doar câteva zile (...) Nu ne putem permite să fim manipulaţi de dictatori”, răspunde Sinkevicius.
Conflictul a reactivat dezbaterea privind dependenţa UE de gazul natural din Rusia (circa 40% din gazele naturale consumate în UE provin din Rusia - n.r.) şi nevoia de a găsi alternative.
„Trebuie să găsim modalităţi să ne sporim independenţa energetică. Dar, totodată, vorbind despre gaz, trebuie să găsim alte pieţe de unde să-l putem cumpăra”, susţine Sinkevicius, care atrage atenţia că „cea mai mare parte a bugetului Rusiei (...), care este folosit pentru finanţarea acţiunilor militare în ţări paşnice din Europa, provine din resursele (Rusiei), din gaz, din ţiţei şi, nu la fel de mult, din cărbune”.
Şi, spune Sinkevicius, „atacul militar împotriva Ucrainei este doar o confirmare a faptului că nu putem avea încredere în Rusia, îndeosebi dacă resursele noastre energetice depind de ea”.
Comisarul european Virginijus Sinkevicius: Alte țări vor fi ținte ale invaziilor, dacă Vladimir Putin nu este oprit
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 05-03-2022 23:09
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



