Un vas spaniol, care a naufragiat în urmă cu peste 300 de ani în largul coastei Columbiei, este acum disputat de mai multe puteri ale lumii. Interesul pentru acest galion este dat de încărcătura fabuloasă pe care acesta o avea la bord, care este estimată la nu mai puțin de 18 miliarde de dolari.
Epava unei corăbii spaniole care a naufragiat în urmă cu peste trei secole în largul coastei Columbiei face subiectul unui proces care se desfășoară la Curtea Supremă de la Haga. În momentul în care a fost scufundat de britanici, vasul „San José” avea o încărcătură de aur, argint și smaralde, care are o valoare estimată la câteva miliarde de dolari.
În ciuda faptului că a fost descoperit în urmă cu mulți ani, drepturile de proprietate asupra navei și a comorilor sunt încă disputate. Columbia, Spania, SUA, printr-o companie, dar și grupurile indigene din America de Sud sunt părțile care își revendică dreptul de a folosi comorile de pe corabia spaniolă. Căutătorii de comori susțin că valoarea comercială a navei este de 18 miliarde de dolari.
Arheologii sunt însă de părere că epava ar trebui lăsată acolo unde se află, adică pe fundul mării. Aceștia au subliniat că „San José” este un cimitir și trebuie respectat, având în vedere că în momentul în care s-a scufundat, 600 de oameni au murit.
„Este o încurcătură grozavă și nu văd o cale ușoară de ieșire din asta. Statul spaniol, guvernul columbian, diferitele grupuri indigene, vânătorii de comori. Nu cred că există vreo modalitate prin care toată lumea poate fi mulțumită”, ma declarat Carla Rahn Phillips, un istoric care a scris o carte despre vasul „San José”.
Comoara de pe fundul mării pe care vor să pună mâna trei state
Vasul „San José” s-a scufundat în anul 1708, în perioada în care spaniolii erau în război cu britanicii. Astfel, o navă britanică ce a dorit să captureze corabia spaniolă a tras asupra acesteia. Din greșeală, o ghiulea de tun a lovit magazinele de pulbere ale galionului San José, care a explodat și s-a scufundat în doar câteva minute.
În anii 1980, Glocca Mora, o companie americană de salvare, a anunțat că a găsit epava. Încercările americanilor de a ajunge la un acord cu guvernul columbian au eșuat însă, astfel că a pornit o dispută juridică. Mai mult, în 2015, columbienii au spus că au găsit nava, independent de informațiile furnizate de americani.
Ulterior, și statul spaniol a ridicat pretenții asupra drepturilor navei, ibericii argumentând decizia prin faptul că „San José” și încărcătura sa rămân proprietatea statului. În plus, grupurile indigene din Bolivia și Peru susțin că au dreptul la cel puțin o parte din pradă. Ei spun că nu este o comoară spaniolă, deoarece a fost jefuită de spanioli din minele din Anzi în timpul perioadei coloniale.
„Această comoară care s-a scufundat odată cu nava includea șapte milioane de pesos, 116 cufere de oțel pline cu smaralde, 30 de milioane de monede de aur. Este cea mai mare comoară din istoria umanității”, a declarat Rahim Moloo, avocatul care reprezintă compania americană.



















