AMEPIP (Agency for Monitoring and Evaluation of Performance of Public Enterprises) are nevoie de angajați și, pentru a se asigura că procesul de recrutare este pe cât de imparțial de poate, a apelat la compania de recrutare ARC Consulting. Recent, firma a transmis că a semnat un contract de consultanță în valoare de 81.000 de lei prin care să le asigure consultanță pentru recrutarea și selecția board-ului. Atenție, suma nu conține TVA!
Potrivit unui comunicat de presă, firma care se ocupă de toate agențiile statului are nevoie de oameni în conducere. Vestea vine la jumătate de an după ce președintele Mihai Precup, vicepreședinții Ciprian Hojda și Victor Moraru și-au înaintat demisiile. Și-au justificat plecarea prin dorința de a păstra credibilitatea în rândul cetățenilor.

„Contractul are o durată ceva mai mare decât pare la prima vedere și vom asigura și o perioadă de garanție, așa cum este normal în astfel de acorduri. Fiind o achiziție făcută prin SEAP, valoarea contractului este publică și este de 81.000 lei plus TVA, preț care include atât asistarea Comisiei pentru recrutarea și selecția președintelui și a vicepreședinților AMEPIP, precum și costurile din perioada de garanție”, a declarat Elena Căprar, HR Business Partner al ARC Consulting.
Ce condiții trebuie să îndeplinească viitorul președinte AMEPIP pentru a fi dorit de compania de recrutare
Conform anunțului făcut de compania de recrutare, pentru a prinde unul dintre cele mai înalte posturi posibile la stat, trebuie să îndeplinești următoarele condiții:
cetățenia română;
o stare bună de sănătate sau cunoașterea unei limbi de circulație internațională;
vechimea de cel puțin 10 ani de experiență profesională în domeniul economic sau financiar, management sau juridic, dintre care cel puțin șapte ani în funcții de conducere executivă, în societăți cu capital privat, în întreprinderi publice sau în funcții de conducere în administrația publică, perioadă în care candidatul a exercitat atribuții de conducere sau supraveghere asupra unor întreprinderi publice.
Alte condiții sunt prevăzute în HG 617/2023, privind organizarea și funcționarea acestei instituții de stat și sunt valabile și pentru funcția de vicepreședinte.
„În cadrul proiectului cu AMEPIP avem două obiective. Primul este să arătăm că putem acorda suport profesionist, de calitate, pentru recrutare și selecție la orice nivel. Apoi, ținem foarte mult la corectitudinea procesului, pentru a sprijini Comisia de selecție în propunerea celor mai potriviți candidați astfel încât să evităm o nouă situație neplăcută în relația cu oficialii Comisiei Europene. În calitate de expert independent, asistăm Comisia constituită conform normelor legale și ne îndeplinim sarcinile stipulate în aceleași norme și în contract”, a spus HR Business Partner-ul ARC Consulting.



















