Vicepreşedintele Partidului Social Democrat(PSD), Mihai Tudose, a anunțat marți că actuala coaliție de guvernare a adoptat un act normativ care conține introducerea taxei de solidaritate pe care o vor plăti companiile din domeniul energiei. De asemenea, liderul PSD a preciat că toate companiile din sistem vor plăti o taxă pe profit, scrie news.ro
„Pe pachetul de energie am să vă spun principiile la care am convenit şi care înţeleg că vor fi prinse în ordonanţa ce va trece în prima şedinţă de Guvern, mâine sau poimâine, fiindcă aşa cum am promis până pe 1 septembrie vom avea o ordonanţă nouă în ceea ce priveşte reglementarea pieţei energiei. Elementele de noutate sunt următoarele: apare noţiunea de preţ de referinţă calculat pe o formulă complicată. O să v-o explice colegii din Guvern, după ce se adoptă ordonanţa, care are ca bază preţul de achiziţie, recunoaşterea unor investiţii şi o cotă de profit.
Ceea ce depăşeşte acest preţ de referinţă, la vânzare, va intra într-un fond de solidaritate, într-un cont deschis la Ministerul de Finanţe, de unde se va plăti compensarea acordată consumatorului final. Adică persoane fizice, persoane juridice, iar un element de noutate aici este că apare şi contingentare dacă vreţi la anumite cantităţi. Încurajăm şi compensăm, dar trebuie să avem un punct de referinţă şi la consumurile anterioare, de un an, de doi ani, nu merge la nesfârşit”, a declarat Mihai Tudose, într-o conferinţă de presă susţinută după Consiliul Politic Naţional al PSD.
El a mai spus că ANRE va fi mult mai implicat şi vor fi prevăzute amenzi pentru nerespectarea unor termene care vor fi maxim de o lună, reglementate prin noua ordonanţă.
„Tot ceea ce înseamnă parte socială, spitale de stat sau private, cămine de bătrâni de stat sau private, to ce înseamnă zonă socială, va avea preţ acoperit în totalitate, fără niciun fel de discuţie. Un alt element de noutate îl reprezintă implicarea mult mai activă a ANRE. Vor fi prevăzute amenzi pentru nerespectarea unor termene. Astăzi când stăm de vorbă tot ce înseamnă lanţ între producător şi consumatorul final au întârzieri de două, trei, patru, cinci luni la livrat documentele pentru decontare. Pe noua ordonanţă vor fi nişte termene foarte bine prevăzute de maxim o lună. Cine nu se conformează va plăti amendă”, a explicat Tudose.
Acesta a adăugat că va exista, prin ordonanţă, obligativitatea pentru cei din acest lanţ de distribuţie şi furnizare de a înmagazina gaze.
„De asemenea, obligativitatea pentru cei din acest lanţ distribuţie-furnizare de a îşi înmagazina gaze, fiindcă vorbim de o ordonanţă pe termen de un an, 1 septembrie – 31 august 2023, de a îşi asigura rezerve, de a face stocuri, de a face contracte cu firme specializate care înmagazinează în acest sens. Nu este vorba doar de preţul energiei, ci şi de continuitatea în aprovizionarea cu energie. Acestea sunt elementele în mare”, a mai spus Tudose.
Mihai Tudose a subliniat că „faţă de ceea ce se întâmplă astăzi, în care toată această gaură între furnizori şi consumator intră în buzunarele unor firme care nu fac decât să plimbe nişte hârtii, pentru că nu i-aţi văzut cu găletuşa cu curent în spate alergând după clienţi pe câmp, şi este plătită de stat cu sume imense, va fi recuperată tot de la ei din acele profituri nejustificate, dar este o taxă de solidaritate, fiindcă trebuie să fim solidari cu poporul român şi cu economia lui”.
„Banii vor fi folosiţi pentru a compensa preţul la consumatorul final. 0.68 la consumatorul casnic şi un leu pentru consumatorul economic. Aş spune că aceste lucruri au fost decise în coaliţie”, a conchis Tudose, conform news.ro
Companiile din domeniul energiei trebuie să plătească taxă de solidaritate! Mihai Tudose: Nu fac decât să plimbe niște hârtii
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



