Au venit toți în bloc să-și voteze mărirea salariilor, iar apoi o parte dintre ei au intrat în vacanță... pe banii noștri desigur. Așadar peste 60 dintre aleșii neamului nu au urcat la tribuna Parlamentului decât în momentul depunerii jurământului.
Din cei 464 de parlamentari 151 au ales tăcerea la lucrările de plen de anul trecut, având intervenții ce pot fi numărate pe degetele de la o singură mână. 62 dintre aceștia au luat cuvântul doar la depunerea jurământului și pentru a rosti uneori „prezent" când s-a făcut apelul nominal, informează B1 Tv.
Cei mai mulţi dintre cei care au preferat anonimatul sunt din Coaliţia PSD-ALDE. Printre ei se remarcă deputații Andreea Cosma, Alexandra Bogaciu, Liviu Pleșoianu, cu doar câteva luări de cuvânt, dar și Theodora Șotca, Matei Suciu sau Adrian Benea, foști și actuali miniștri precum Ionuț Vulpescu, Gabriel Petrea și Toma Petcu. Ca și în legislatura trecută, campion este deputatul PSD Nicu Bănicioiu, doar cu jurământul depus la preluarea noului mandat și zero proiecte inițiate sau semnate.
Din treimea mută a Parlamentului fac parte şi o serie de parlamentari UDMR, în frunte cu liderul Kelemen Hunor. Printre tăcuții Parlamentului se mai numără şi Victor Ponta și Sorin Cîmpeanu, Adrian Mocanu de la PMP, dar și liberalii George Ionescu și Ionel Popa.
Citește și...
Lovitură pentru sute de oameni! Ce importantă fabrică se ÎNCHIDE, după EȘUAREA negocierilor pentru preluarea acesteia
Complet neașteptat! Cine sunt parlamentarii care fac gălăgie la televizor, dar sunt MUȚI în Parlament!
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

19 marActual