Comuna din România cu școli OZN și educație la nivel de Occident. Copiii din zonă se bucură de cele mai bune condiții

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 08-09-2024 13:00

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Bogdan Pivariu

Comuna din România cu școli OZN și educație la nivel de Occident continuă investițiile astfel încât copiii din zonă să se bucure de cele mai bune condiții.

Cu puțin înainte de prima zi a noului an școlar, se fac pregătiri intense pentru întoarcerea elevilor în sălile de clasă. Autoritățile locale îi așteaptă cu clădiri reabilitate, renovate, desprinse parcă din viitor și „anexe” rar întâlnite alte colțuri ale țării.

În timp ce elevii așteaptă emoționați prima zi de școală, iar părinții se ocupă de ultimele cumpărături necesare pentru ei - haine, uniforme, rechizite - autoritățile fac pregătiri importante pentru a le asigura cele mai bune condiții de studiu.

Cu doar câteva zile înainte de finalul vacanței de vară, în comuna cu cea mai tânără și educată populație din România - Florești, situată la o distanță mică de Cluj-Napoca - s-a făcut un pas major. S-au investit nu mai puțin de 22 de milioane de lei în lucrări de extindere și modernizare a unui liceu.

Astfel, se vor construi 15 noi clase și un laborator. Proiectul include câteva elemente inedite, rar întâlnite la alte școli din România: panouri fotovoltaice, seră didactică.

Te-ar putea interesa și: Comuna din România cu palate părăsite. Este considerată localitatea cu cei mai bogați săteni

comuna scoalaNoi investiții în școlile din comuna din România cu cea mai educată populație

Contractul de finanțare a fost de 22.850.316 lei. Proiectul include:

  • extinderea aripii estice a clădirii actuale

  • 15 clase noi și un laborator modern

  • panouri fotovoltaice pentru independența energetică

  • o seră didactică

  • tehnică educațională de ultimă generație (table smart, laptopuri etc.)

Primarul Bogdan Pivariu a declarat că semnarea contractului de finanțare a reprezentat un nou pas important în direcția dezvoltării infrastructurii educaționale din Florești.

Dorința autorităților, adaugă edilul, este ca școlile din comună să se transforme în „spații moderne, prietenoase cu mediul, care să obțină statutul de „școli verzi””.

„Am parcurs azi un nou pas important în direcția dezvoltării infrastructurii educaționale din Florești. Aceste fonduri nerambursabile, parte din programul „Școala Verde”, vor contribui la creșterea numărului de locuri disponibile în școli și la modernizarea infrastructurii educaționale.

Îi mulțumesc doamnei Ministru, Ligia Deca pentru implicarea sa în acest proiect atât de important pentru Florești.

Alături de celelalte proiecte aflate în desfășurare, vreau să ne asigurăm că școlile din Florești se transformă în spații moderne, prietenoase cu mediul, care să obțină statutul de „școli verzi””, a transmis primarul Bogdan Pivariu.

Te-ar putea interesa și: Orășelul din România care vrea 1 milion de euro pentru o statuie. Marcel Ciolacu, reacție fâstâcită când a auzit suma: „Călare pe cal, cu paloşul în mână”

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri