Tezaurul arhitectural al Capitalei, grav avariat în timpul comunismului odată cu mutilarea cartierului Uranus și demolarea multor clădiri de patrimoniu, suferă pierderi irecuperabile. Astfel, casa lui Toma Zamfirescu, din Calea Dudești 123A, pare sortit unei dispariții iminente.
Casa lui Toma Zamfirescu este un imobil valoros, cu arhitectură de sfârșit de secol al XIX-lea, dar are și o poveste cu parfum de istorie, uitată azi. Este povestea unei familii de vază a Capitalei, care a produs lumânări și săpun încă din anul 1840.
Cine-a fost familia de poveste din Calea Dudești
Erau săpunuri de toate formele, de rufe, pentru tot poporul, sau de lux, cu esențe fine importate din Grasse, centrul parfumeriilor din Franța. În perioada interbelică, tot un Zamfirescu (Constantin) a devenit cel mai mare producător de ciocolată fină din Balcani, reușind să devină furnizor exclusiv al Casei Regale. După naționalizarea Fabricii de Ciocolată, Constantin Zamfirescu s-a sinucis.
Toma Zamfirescu a fost fiul lui Constantin, Costache “Săpunarul”. A preluat conducerea fabricii de săpun și lumânări în 1865, după moartea bruscă a tatălui său. În casa din Calea Dudești, care radia cândva speranță și bucurie de viață, Toma Zamfirescu a crescut 8 copii, dintre care 5 fii și 3 fiice.
Din vestita fabrică de săpun Zamphirescu a rămas doar un zid
Lângă imobilul ruinat, cu fațade devastate de trecerea timpului, balcoane din fier forjat ruginit și decorațiuni atârnate în dezordine, se afla odinioară vestita Fabrică de săpun „Zamphirescu”, al cărei unic semn a rămas doar zidul unei hale.
Casa Zamfirescu se află chiar lângă fabrica de săpun, azi demolat. Avea tavane impunătoare, pictate în ulei, mobilă de stil Louis XV și o scară în spirală de stejar cu un sofisticat parapet de fier forjat, dar și un splendid covor roșu.
Din fața scării se deschidea un salonaș de 5×5 metri, cu balcon de fier forjat, și la fel cu tavane pictate în ulei, tapete, etc. Aici se mai găseau pianul, o masă marchetată Renaissance, toată mobila fiind în stil Louis XV, adusă din Franța. Tot din hol și pe aceeași parte se afla salonul cel mare, de 5×10 metri.
Elena Zamfirescu era boema cu cele mai bune petreceri ale timpului
„La 17 ani, Elena Zamfirescu, fată frumoasă și dornică de viață, cu legături destule în familiile burgheze ridicate cu ale căror odrasle fusese colegă, organiza adesea niște party-uri în casa familiei, care avea o parte de primire deosebită: un hol de 5×8 m cu tapete franțuzești, tavanul în pictură de ulei și stucatură de bronzuri, parchet de stejar, și unde se accede pe o scară în spirală de stejar cu parapet de fier forjat și covor roșu.
Din fața scării se deschidea un salonaș de 5×5 m cu balcon de fier forjat la Calea Dudești, și la fel cu tavane pictate în ulei, tapete, etc. Aici se găseau și pianul, și o masă marchetată Renaissance, toată mobila fiind de stil Louis XV, adusă la timp din Franța. Tot din hol și pe aceeași parte era salonul cel mare, de 5×10 m, și care era la fel prevăzut.
Petrecerile organizate de Elena se țineau în salonaș și în hol, unde se și dansa. La ele participau fete și tineri din familii cunoscute, unii mai serioși decât alții care urmăreau situații prin căsătorii, ei înșiși nefiind ceva de capul lor. Unul dintre aceștia a fost și locotenentul Gună Rădulescu, care a cunoscut-o aici pe vara Elenei, din partea surorii Sofia a lui Toma Zamfirescu, și care a luat-o de soție, întrucât Mărioara Bolovăneanu, o altă candidată, era bogată, dar fără calități fizice.
Se dansau cadrilul, polka sau valsul, după muzica pe care o cântă un pianist, cunoscut ca bun “tapeur”, melodiile la modă aduse pe note din Franța. La aceste primiri apăreau uneori și mamele fetelor, scria istoricul Adrian Majuru în cartea “Povestea fabricanților Zamfirescu”.
Nepotul lui Toma Zamfirescu este singurul urmaș al ilustrei familii
Un descendent important al familiei boierești este medicul Codin Zamfirescu, nepotul lui Toma Zamfirescu, care a reușit să fugă din România în timpul Primăverii de la Praga. De la bunicul său i-a rămas amintire doar un săpun, fabricat în 1937, care-i poartă numele și pe care îl păstrează aproape cu sfințenie.
Medicul Codin Zamfirescu are în prezent 87 de ani și a reușit să plece din România comunistă în anul 1968. Practic, din toți Zamfireștii a rămas singurul în viață, împreună cu sora sa, Alina Leobhardt. Soția lui Codin Zamfirescu, Dalina Butculescu, se trage dintr-o familie veche de boieri români.
„Casa din Calea Dudești am văzut-o ultima oară acum vreo 10 ani, când mai trăia vărul meu, arhitectul Vintilă Săvulescu. Clădirea era și pe vremea aceea în stare avansată de degradare, locuiau acolo mai multe familii de țigani, iar terenul pe care era odată Fabrica “Zamfirescu” era plin de mașini parcate.
Eu și vărul meu ne-am ocupat de recuperarea terenului fabricii pe care nu l-am primit în natură, așa cum am cerut, ci numai despăgubiri în valoare mult sub prețul terenului.
Casa, din câte îmi aduc aminte, nu a fost naționalizată. A intrat în posesia statului printr-o împrejurare despre care nu am informații. Un stat care, așa cum face cu mai toate casele de patrimoniu, o lasă să se degradeze ca să o dărâme într-un sfârșit. Din păcate, cred că aceasta va fi și soarta casei Zamfirescu din Calea Dudești 123 A. Pentru o renovare din temelie cred că este prea târziu”, mărturisește cu tristețe ultimul descendent al ilustrei familii Zamfirescu, conștient de soarta tragică a casei, transmise parcă de bunicul său care a ales să-și ia viața.
