Concluzia după șase luni de la implementarea sistemului Garanție-Returnare! Ce spune ministrul Fechet despre încercările de fraudă din România

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 15-05-2024 21:28

Actualizat: 15-05-2024 21:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Au trecut aproape șase luni de la data la care a fost implementat sistemul Garanție- Returnare,  iar de atunci au apărut încercări de fraudă asupra sistemului de returnare a ambalajelor.


În luna aprilie, sistemul Garanție-Returnare (SGR) a stabilit un nou record de ambalaje, iar luna aceasta se așteaptă un total de 200 de milioane de ambalaje aduse la aparatele de colectare.

Fraudă în sistemul de returnare a ambalajelor


De-a lungul acestor luni, românii au încercat să obțină bani pentru sticlele care nu dețin eticheta
SGR prin lipirea unor etichete false pe ambalaje. În acest fel, aceștia obțineau 50 de bani, cu toate că nu dețineau un ambalaj de returnat.

Ministrul  Mediului ,Mircea Fechet, ministrul Mediului spune, însă, că acest fenomen nu a luat încă amploare. Mai mult, potrivit acestuia, sistemele au fost fraudate și în Germania și Croația.
„Frauda în sistemele de garanție-returnare nu este o noutate, sistemele au fost fraudate și în Germania și în Croația și tocmai din acest motiv, o perioadă scurtă de tranziție poate să aibă ca efect diminuarea acestei fraude.

Cu cât scăpăm mai repede de ambalajele vechi din piață, cei care vor să fraudeze sistemul nu o să mai aibă pe ce să lipească etichete falsificate. Eu cred că fenomenul nu a luat amploare și nici nu are cum să ia amploare, fiindcă sistemul are și el o protecție la fraudă. Aparatele au senzori care detectează forma ambalajului, greutatea, elemente de identificare și cod de bare”, spune ministrul Mircea Fechet, potrivit Agerpres.

Citește și: Alertă alimentară! Nu folosiți acest produs, trebuie să il aruncați sau să îl returnați! Este plin de pesticide

Sistemul de returnare funcționează bine


Ministrul se declară încântat de faptul că sistemul de garanţie-returnare funcţionează bine, până acum nu s-au înregistrat probleme, nu s-a blocat,
„Nu pot decât să mă bucur că sistemul de garanţie-returnare funcţionează bine. Nu avem probleme, nu s-a blocat. E adevărat, spun uneori cetăţenii că aşteaptă mai mult la rând, mai ales dacă merg în week-end să returneze ambalajele. Mai sunt cozi uneori la centrele de colectare. Pe unii îi deranjează chestia asta, alţii profită şi mai socializează acolo, la coadă, însă, toată România participă la acest sistem.

Este un sistem care a schimbat viaţa fiecărui român, viaţa fiecăruia dintre noi şi pot să spun că suntem pe traiectoria pe care ne-am asumat-o. Pe data de 7 mai, luna aceasta, românii au returnat 9 milioane de ambalaje într-o singură zi. Imaginaţi-vă cum arată 9 milioane de PET-uri aruncate pe marginea drumului, într-un lac, într-o pădure, într-un râu sau chiar şi la groapa de gunoi, acolo unde ajungeau până acum”, a spus ministrul.

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri