Concurența lui Cristian Popescu Piedone la capitolul amenzi. O altă instituție a statului sperie operatorii economici mai rău decât ANAF

Autor: Luciana Polite

Publicat: 11-03-2025 12:25

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

De mai bine de o lună, Cristian Popescu Piedone a venit la ANPC, de unde a făcut o mulțime de controale în urma cărora a dat amenzi-record. Ce poate fi mai rău decât Protecția Consumatorilor pentru operatorii economici din HoReCa? Inspecția veterinară! Este vorba despre ANSVSA, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară pentru Siguranța Alimentelor.

În luna februarie 2025, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au efectuat o serie de controale, 8.694 la număr, în unități din industria agroalimentară. După ce au găsit nereguli, au dat 130 de avertismente și 153 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.410.400 de lei.

Au controlat următoarele aspecte, relativ diferite față de ce are ANPC în fișă:

  • Respectarea cerințelor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților alimentare;

  • Întreținerea și igienizarea corectă a spațiilor de manipulare a produselor alimentare;

  • Condițiile de prelucrare, depozitare a materiilor prime și produselor finite;

  • Cerințele de trasabilitate, etichetare și controlul dăunătorilor;

  • Implementarea corectă a procedurilor HACCP și a programelor de autocontrol.

„Controalele s-au concentrat pe prevenirea riscurilor pentru sănătatea consumatorilor și consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancțiunile au fost aplicate doar în cazul în care deficiențele constatate nu au fost corectate în termenul acordat sau când au existat riscuri semnificative pentru siguranța alimentelor”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

CITEȘTE ȘI: Anunț de ultim moment pentru toți clienții UniCredit și Alpha Bank. Ce se va întâmpla cu creditele lor, din vara acestui an

Neregulile pentru care ANSVSA a dat amenzi operatorilor economici. Principalele motive care dau sancțiuni

Potrivit datelor transmise de ANSVSA pe 11 martie, principalele nereguli pe care le-au observat inspectorii sunt:

  • Neconformități legate de personal (fișe de aptitudini neîntocmite, cursuri de igienă neefectuate, nepăstrarea documentelor de sănătate);

  • Probleme cu trasabilitatea și conformitatea produselor (etichetare incorectă, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaje necorespunzătoare);

  • Nerespectarea cerințelor HACCP;

  • Întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de depozitare și de producție;

  • Lipsa unor echipamente igienice adecvate, precum vestiare și grupuri sanitare pentru angajați.

Conform datelor transmise de ANSVSA, în vremea în care au fost efectuate controalele, au fost prelevate și probe pentru analize de laborator, în conformitate cu procedurile și instrucțiunile din Programul de supraveghere și control. Motivul este simplu: au dorit să verifice conformitatea produselor alimentare și respectarea limitelor maxime admise privind reziduurile de pesticide, contaminanții și alte substanțe interzise.

CITEȘTE ȘI: Ajutor de 30.000 de lei pentru femeile din Italia! Începând din luna martie, pot cere banii de la stat dacă se află în această categorie

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri