Contestație la noua pensie, de după recalculare. Procedura prin care poți să îți ceri suma cuvenită de la stat, nu cea calculată de CNPP

Autor: Luciana Polite

Publicat: 16-08-2024 08:46

Article thumbnail

Sursă foto: Știri de Cluj

Românii care consideră că suna primită după recalculare este greșită se pot alege cu o altă pensie, dar trebuie să facă o contestație. După ce vin deciziile acasă, prin Poșta Română, au timp, vreme de 45 de zile, să depună o cerere. În caz contrar, vor rămâne definitiv cu calcul care poate fi eronat, ca urmare a oboselii angajaților de la CNPP. Actul va fi livrat începând de vineri, 16 august, către seniorii din întreaga țară.

Contestația în instanță îi va pune pe cei de la Casa de Pensii să îți recalculeze veniturile, conform legii. Decizia poate duce la o anulare totală sau parțială a datelor stabilite de angajații CNPP. Există situații în care să ți se treacă vechimea greșit, domeniul de activitate și alte informații de maximă importanță.

Conform legislației în vigoare, „Deciziile emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanța judecătorească (…)Deciziile necontestate în termenul prevazut la primul alineat sunt definitive”

Ca urmare, dacă observi că activitatea ta în muncă nu a fost luată în calcul pe deplin pentru pensie, ai dreptul de a acționa în instanță. De amintit că trebuie să fie luate în considerare și orele suplimentare, primele, compensațiile, sporurile și alte elemente de care ai beneficiat, din partea angajatorului.

CITEȘTE ȘI: Capcana din noile taloane de pensii din România. Beneficiarii recalculării trebuie să fie foarte atenți la ce apare pe tichetele primite

Unde poți depune o cerere de contestație pentru pensie

În cel mult 45 de zile, te poți prezenta la tribunalul cel mai apropiat de casă. Trebuie să prezinți o adeverință care să conțină:

a) denumirea angajatorului;

b) datele de identificare;

c) perioada în care s-a desfășurat activitatea, cu indicarea datei de începere și de încetare a acesteia;

d) funcția, meseria sau specialitatea exercitată;

e) denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;

f) perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.

În aceeași adeverință trebuie să arăți clar și care sunt condițiile în care ți-au fost date bonusuri și că ți-au fost plătite taxele către CAS. Datele trebuie să fie verifice și vor fi verificate. Cei care țin arhiva vor răspunde direct dacă sunt găsite nereguli.

Amintim faptul că Daniel Baciu, șeful CNPP, a anunțat românii că nicio pensie nu trebuie să scadă după recalculare. În cazul în care vor fi observate scăderi, trebuie să acționați.

CITEȘTE ȘI: Marii perdanți ai recalculării. 720.000 de români au acum pensiile înghețate timp de doi ani, nu mărite

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri