O companie de stat a fost surprinsă cu controale la cele mai mici detalii, astfel că bugetarii au fost nevoiți să dea explicații în fața autorităților. În urma acestor controale au ieșit la iveală mai multe nereguli importante care ridică mai multe semne de întrebate cu privire la respectarea legii.
În urma acestor controale desfășurate la nivelul unor companii de stat au fost depistate mai multe nereguli, punând sub semnul întrebării modul în care legislația cu privire la guvernanța corporativă este respectată. Investigațiile au fost efectuate de către Guvern și au vizat atât Societatea Națională a Sării - Salrom, dar și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). Din raport reies mai multe deficiențe majore care au avut loc în perioada 2020-2022 și care au reușit să atragă atenția Comisiei Europene.
Companie de stat luată cu asalt de controale
În ceea ce privește abaterile de la lege, una dintre cele mai grave dintre cele raportate face referire la întârzierea în selecția membrilor Consiliului de Administrație al Salrom. Chiar dacă legea impune inițierea unei proceduri de selecție în termen de 45 de zile de la vacantarea posturilor, procesul a fost amânat pentru o perioadă de doi ani. Astfel, în perioada menționată, conducerea companiei a fost realizată de către administratorii provizorii, numiți fără criterii clare de evaluare și fără un plan de administrare concret.

Situația a afectat în mod grav funcționarea companiei, inclusiv prin numirea unor directori generali provizorii fără o strategie managerială. De asemenea, la una dintre sucursalele Salrom, au fost depistate și nereguli financiare. Documentele de control arată că au fost emise mai multe facturi falsificate, prin care au fost ajustate temporar veniturilor în scopul de a acoperi pierderile. Astfel, a fost creată o performanță financiară fictivă care a justificat acordarea unor prime de peste 1 milion de lei angajaților.
Fonduri suspendate de Comisia Europeană
Aceste performanțe se bazau pe venituri nereale, înregistrate fără temei contractual. În cazul OSIM au fost scoale la iveală nereguli grave în organizarea concursurilor de ocupare a unor funcții de conducere. Condițiile care au fost impuse în anunțurile de concurs nu au putut fi regăsire ulterior în fișa postului semnate de ocupanții acestor poziții, ridicând suspiciuni cu privire la corectitudinea întregului proces de selectare a candidaților.
Mai mult decât atât, comisiile de evaluare au fost constituite într-un mod ilegale, incluzând persoane care ocupau funcții publice de rang înalt, fiind contrar normelor actuale. Aceste abateri au atras critici severe din partea Comisiei Europene care e decis să suspende fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), considerând că România nu a respectat reformele promise în privința guvernanței corporative. CE a evidențiat într-o scrisoare lipsa de transparență și profesionalism în numirea șefilor la companiilor de stat.


















