Controale severe la granițe! Autoritățile au luat această decizie în Germania, una dintre cele mai importante state din UE

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 10-09-2024 12:57

Actualizat: 10-09-2024 13:02

Article thumbnail

Sursă foto: germaniamea.ro

Luni, 9 septembrie 2024, guvernul german a anunțat că vor fi introduse temporar controale la toate frontierele terestre ale țării. Această măsură a fost luată pentru „a reduce imigraţia clandestină şi a spori securitatea internă”. Controalele vor fi impuse începând cu data de 16 septembrie 2024 și vor rămâne în vigoare timp de șase luni.

Pe fondul atacului terorist care a avut loc recent în orașul Solingen, guvernul german a decis introducerea controalelor la frontierele terestre ale țării. Prin intermediul unui comunicat, Ministerul de Interne a anunțat că aceste controale vor fi impuse începând cu 16 septembrie 2024, urmând a rămâne în vigoare timp de șase luni. Noile controale se vor adăuga celor deja în vigoare la granițele cu Polonia, Cehia, Austria şi Elveţia.

„Până când vom obține o protecție puternică a frontierelor externe ale UE, trebuie să ne controlăm și mai îndeaproape frontierele naționale. Aceste controale permit, de asemenea, respingeri eficiente. Acest lucru servește la limitarea în continuare a migrației ilegale [și] la protejarea împotriva pericolelor acute ale terorismului islamist”, a declarat ministrul de Interne, Nancy Faeser.

Această măsură face parte dintr-o serie de acțiuni pe care Germania le-a adoptat în ultimii ani pentru a combate migrația ilegală. În plus, odată cu ascensiunea fulminantă a partidului de extremă dreapta AfD (Alternativa pentru Germania), politica de azil şi migrație a revenit în centrul dezbaterilor în Germania.

În plus, guvernul german susține că întărirea controalelor la frontierele terestre este necesară pentru „protecţia securităţii interne împotriva ameninţărilor actuale ale terorismului islamist şi criminalităţii transfrontaliere”.

(VEZI ȘI: Adio Facebook și Instagram pentru tinerii din această țară. Când intră în vigoarea legea care impune limită de vârstă pentru accesul la rețelele de socializare)

Germania introduce controale stricte la granițele sale

Pentru a-i descuraja pe migranți, Germania a reintrodus anul trecut unele controale la frontierele cu Elveţia, Cehia şi Polonia. Potrivit guvernului german, aceste măsuri, alături de controalele deja existente la granița cu Austria, au permis respingerea a 30.000 de migranți de la sfârșitul lunii octombrie 2023.

În plus, guvernul de la Berlin a impus și reguli mai stricte privind deportările și a reluat zborurile de extrădare a infractorilor de naționalitate afgană.

Controalele de la granițe, care inițial au fost introduse temporar, au fost prelungite în mod repetat, testând astfel unitatea europeană. Conform legislației Uniunii Europene, țările din spațiul Schengen pot introduce controale la frontieră doar ca ultimă soluție pentru a evita amenințările la adresa securității interne sau a ordinii publice.

Germania are o frontieră terestră de peste 3.700 de kilometri cu Danemarca, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franța, Elveția, Austria, Cehia și Polonia.

(NU RATA: Amendă record pentru gigantul Google. Motivele care au dus la sancțiunile uriașe impuse de UE)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri