Secretarul de stat de la Ministerul Muncii a transmis că el și Lia-Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii, actual primar al municipiului Craiova, sunt cei care s-au ocupat, de fapt, de demersurile necesare pentru noua casă de pensii din Dolj, nu Nicolae Giugea. Totuși, deputatul spune că el și PLN au dus la înfăptuirea schimbării.
[caption id="attachment_313450" align="alignnone" width="921"]
Postarea făcută de Cristian Vasilcoiu / Sursă foto: Facebook[/caption]
„Uite așa nu mai pot eu cu impostorii, profesori de degustat cu diplomă, oameni de 4 în liceu, care au reușit doar să bea vin cu acte universitare și care se laudă cu munca mea și cea a Liei-Olguța Vasilescu!
Tot la mine au venit cu celebrul “Fă ceva!” unii colegi de-ai domnului, după ce au eșuat în a face ceva, iar ei știu asta!
Și tot eu am întreprins diligente pentru acest sediu al Casei de Pensii Dolj! Și nu doar eu, ci și Lia-Olguta Vasilescu!
Unii nu au simțul ridicolului, nici al penibilului, ci pur și simplu se laudă cu munca altora!
Așa cum o fac și cu DEx Craiova-Pitești, care nu ar fi existat fără Lia-Olguta Vasilescu! Și, repet, știu asta că am fost acolo! Dar își asumă ei meritele!
În concluzie, așa e, pe Pământ nu e Raiul, ca să te judece Dumnezeirea, aici a liber la a minți alegătorii!”, a spus Cristian Vasilcoiu pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: Anunț important pentru pensionari! Casa de Pensii: La începutul lunii februarie banii intră în conturi
Casa de Pensii Dolj va avea un nou sediu
Zilele acestea, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a anunțat că a semnat Ordinul pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Reparații capitale, consolidare, modernizare, dotare și extindere la sediul Casei Județene de Pensii Dolj, municipiul Craiova, județul Dolj”. Ca urmare, Casa de Pensii Dolj se va putea muta într-un nou sediu, unde nu va mai plăti chirie.
„În perioada imediat următoare Compania Națională de Investiții „C.N.I.” – SA va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, prin derularea unei proceduri de achiziție publică având ca obiect desemnarea unui constructor câștigător, care să realizeze proiectul tehnic și execuția acestui obiectiv.
Este un proiect de suflet la care am contribuit direct, luând contur încă din anul 2010, fiind director executiv la Casa de Pensii Dolj, când am reușit să câștigăm în instanță acest spațiu, dovedind cu înscrisuri clare și indubitabile că acest imobil situat în B-dul Nicolae Titulescu nr.6 (fosta Policlinică nr.2) era de fapt Casa de Asigurări Sociale a Pensionarilor încă din perioada interbelică”, a explicat Daniel Baciu.
CITEȘTE ȘI: Anunțul mult așteptat de pensionari- Casa de Pensii face precizări importante
















