Cooperare fructuoasă! Sute de persoane au fost depistate de polițiștii români și partenerii din statele membre Schengen!

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 11-06-2023 11:46

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a anunțat, duminică, că, în perioada 31 mai - 8 iunie 2023, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 915 persoane, 60 de autovehicule și 47 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.


Din cele 915 persoane, 667 au fost localizate pe teritoriul României, informează
IGPR.

Astfel, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 667 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.


Poliţiştii români au pus în aplicare 26 de mandate europene de arestare, fiind depistate 128 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 288 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 6 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 30 de documente, au fost găsite 57 de autovehicule și 3 plăcuțe de înmatriculare, căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.


Totodată, 248 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 28 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 16 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 34 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 7 erau semnalate dispărute de autorităţile române.

Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 17 documente și 3 autovehicule căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri