Accesul la internet al copiilor sub 16 ani, ar putea fi posibil doar cu acordul părinților. Proiectul a fost pus în dezbatere publică.
Propunerea vine de la președintele Comisiei de Apărare din Senatul României, senatorul Nicoleta Pauliuc.
"După discuţii avute cu mame despre expunerea copiilor la conținut inadecvat pentru vârsta lor, am venit cu această propunere şi credem că va fi o soluţie pentru pericolele din mediul online. Vorbim despre control parental asupra accesului pe care îl au copii la mediul online până la 16 ani. Aducem în atenția publicului despre o boală a secolului, adică dependența de ecrane şi conţinut inadecvat copiilor care vine de pe internet.
Atât timp cât noi vrem siguranță pe internet pentru copii noștri, vom găsi soluţii. Începând de astăzi vom începe o campanie de dezbateri cu părinti, profesori, medici şi mass media pentru a găsi cele mai bune soluții şi pentru a avea cel mai eficient proiect de lege.
Noi trăim o viaţă duală, una în online şi una în realitate. Pentru viaţa reală, ca să ne protejăm copii, avem reglementări precum cea în care minorii nu au voie să cumpere alcool. În mediul online, la un click distanță le este pusă în pericol viaţa", a declarat senatorul Nicoleta Pauliuc, conform antena3.ro
Copiii sub 16 ani, pe internet doar cu acordul părinților! Proiectul a fost pus în dezbatere publică
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



