Armata sud-coreeană a anunțat că Phenianul a lansat sâmbătă în interval de o oră nu mai puţin de opt rachete balistice cu rază scurtă de acţiune în direcţia est, către Marea Japoniei, scrie agerpres.ro
O rachetă cu rază scurtă de acţiune, SRBM, are o rază de până la 1.000 de kilometri, notează agenţia de presă germană, care aminteşte că rezoluţiile ONU interzic Phenianului să testeze rachete balistice, care pot fi purtătoare de focoase nucleare.
De la începutul acestui an, Coreea de Nord a testat mai multe rachete, inclusiv o rachetă balistică intercontinentală, la 25 mai.
Testul de sâmbătă este al 18-lea din acest an şi a avut loc la o zi după ce forţele navale americane şi sud-coreene au încheiat un exerciţiu comun de trei zile în Marea Filipinelor şi la care a participat şi portavionul american USS Ronald Reagan.
Coreea de Nord consideră că aceste manevre comune sunt provocări cu caracter belicos. Pe de altă parte, Washingtonul şi Seulul văd programul de arme nucleare şi de rachete al Phenianului ca pe o ameninţare şi au avertizat că regimul nord-coreean ar putea efectua oricând teste cu arme nucleare.
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a ordonat sâmbătă oficialităţilor ţării să întărească măsurile de descurajare şi abordarea combinată a apărării Coreii de Sud şi SUA ca răspuns la testul nord-coreean, inclusiv prin efectuarea de exerciţii de apărare împotriva rachetelor, transmite Kyodo.
Iar ministrul apărării nipon, Nobuo Kishi, a declarat că lansarea de rachete de sâmbătă de către Phenian "nu poate fi tolerată", potrivit Reuters. Kishi a declarat într-un briefing de presă că cel puţin una dintre cele opt rachete avea traiectorie variabilă, transmite AGERPRES
Coreea de Nord pune pe jar mapamondul! Washingtonul și Seulul văd programul de arme nucleare și de rachete al Phenianului ca pe o amenințare
Trending

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



