Coridorul rutier care secționează România va fi o mină de aur. Comisia Europeană va direcționa sume importante către țara noastră, Bulgaria și Grecia

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 28-01-2025 09:46

Actualizat: 28-01-2025 09:49

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Pentru îmbunătățirea infrastructurii și stimularea comerțului între statele din regiune, Bulgaria, Grecia și România au un plan comun pentru dezvoltarea coridoarelor de transport care vor lega Europa de Sud de cea de Nord. Acest demers urmează a fi prezentat Comisiei Europene. În acest sens, vicepremierul bulgar și ministrul transporturilor, Grozdan Karadjov, și omologul său grec, Christos Staikouras, au discutat recent la Sofia, în cadrul Forumului Economic organizat în capitala Bulgariei.

Bulgaria, Grecia și România vor să dezvolte cât mai rapid un coridor strategic care ar urma să conecteze oraşele greceşti Salonic şi Alexandroupolis de Varna, din Bulgaria, şi de Constanţa, din România. Pe marginea acestui proiect au discutat recent la Sofia, vicepremierul bulgar și ministrul transporturilor, Grozdan Karadjov, și omologul său grec, Christos Staikouras.

Cu acest prilej, Grozdan Karadjov a subliniat importanța accelerării construcției coridoarelor de transport care să lege Salonic de Vidin, iar mai departe, spre Europa de Nord și de Vest. De asemenea, potrivit oificialului bulgar, proiectul care conectează Alexandroupolis cu Ruse, precum și cu orașele bulgare Varna și Burgas, are o importanță majoră în stimularea economiilor țărilor din această regiune.

„Aceste coridoare sunt esențiale pentru fluidizarea transporturilor și stimularea economiilor noastre”, a declarat ministrul bulgar.

(NU RATA: Inaugurarea anului 2025, așteptată de milioane de șoferi români și străini. Când este anunțată deschiderea tronsonului cheie al autostrăzii care ocolește complet Bucureștiul VIDEO)

Coridorul rutier care va face legătura între România, Bulgaria și Grecia

La aceeași întâlnire, Grozdan Karadjov a subliniat impactul anterior al întârzierilor la granițele dintre Bulgaria și România, care au dus la pierderi economice semnificative. În plus, ministrul bulgar a explicat că investițiile grecești în Bulgaria sunt deja remarcabile. Mai exact, aproximativ 18.000 de companii grecești operează în Bulgaria, având investiții ce depășesc 3,5 miliarde de euro

„În urmă cu doar câteva săptămâni, a existat o graniță între cele țările noastre (Grecia și Bulgaria – n.red.), ceea ce a îngreunat circulația atât a cetățenilor, cât și afacerilor – s-au pierdut ore cu așteptarea. Pentru afaceri, asta a însemnat pierderi financiare foarte reale – peste 500 de milioane de euro în profituri pierdute. Astăzi, acest obstacol este depășit, iar aderarea deplină a Bulgariei și României la spațiul Schengen este unul dintre cele mai semnificative evenimente pentru regiune. Aceasta demonstrează nu doar începutul unei relații prospere, ci și dezvoltarea constantă și într-un ritm rapid a relațiilor noastre economice”, a spus Karadjov.

Totodată, ministrul bulgar a reamintit și importanța Coridorului VIII, care este o rută logistică strategică de-a lungul flancului sudic al NATO, conectând Marea Adriatică de Marea Neagră. Aceasta rămâne o rută crucială pentru transportul de mărfuri și pentru întărirea legăturilor între statele din sud-estul Europei.

(VEZI ȘI: Buldozerele au ajuns pe șantierul A8. Lucrările pentru una dintre cele mai importante autostrăzi din România vor începe în viitorul apropiat)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri