Corina Crețu atrage atenția cu privire la PNRR: 'România riscă chiar să dea bani înapoi. Am pierdut foarte mult timp'

Autor: Ion Motea

Publicat: 29-09-2021 19:19

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Europarlamentarul Corina Crețu  a atras atenția că  România este în pericol “chiar să dea bani înapoi” din cei 29,2 miliarde de euro, deoarece țara noastră nu are “proiecte mature”.


 

Totodată, Corina Creţu a acuzat coaliţia de guvernare condusă de Florin Cîţu că a negociat în mod netransparent PNRR, ceea ce este, din punctul său de vedere, este “caz unic în Europa”. În acest context, europarlamentarul a punctat că autorităţile par a fi uitat de cele 35 de miliarde de euro, bani europeni disponibili până în 2027, o sumă mai mare decât cea din PNRR, “despre care nu mai vorbeşte nimeni”.

Corina Creţu, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) din Parlamentul European, a reacţionat, la două zile de la vizita efectuată de Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene, când PNRR-ul României a primit undă verde. Mai mult, europarlamentarul a evidenţiat că „PNRR se poate bloca chiar din ianuarie” dacă nu se îndeplinesc cele 21 de jaloane, despre care Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene, spunea că România este obligată să le atingă pentru a obţine primii bani destinaţi redresării economiei după criza provocată de pandemia COVID-19.

Aflată în Malta la lucrările grupului S&D din Parlamentul European, Corina Creţu a declarat că, în cazul implementării PNRR, „timpul este foarte scurt” pentru România şi „este foarte greu să îndeplineşti nişte obiective atunci când nu ai un Guvern stabil”.

 

Corina Creţu, despre PNRR-ul României: „Acest plan nu l-a văzut nimeni. E caz unic în Europa”



Ce obstacole ar putea întâmpina Guvernul în condiţiile în care sunt mai multe obligaţii pentru PNRR care trebuie îndeplinite până la sfârşitul acestui an?

 

Corina Creţu: „România este una dintre ultimele ţări care a reuşit adoptarea acestui plan care este realizat în urma pandemiei.

Acest plan deocamdată nu l-a văzut nimeni. Cred că e caz unic în Europa. A fost negociat cumva netransparent şi beneficiarii cred că ar fi fost primi care ar fi trebuit să fie informaţi pentru a-şi pregăti proiectele. E un capitol la care România a stat mereu prost.

Am încercat şi pe timpul când am fost comisar european să spun că România nu are proiecte mature, proiecte care să poată fi implementate”.

Corina Creţu: „România riscă chiar să dea bani înapoi şi din această prefinanţare”


Europarlamentarul Corina Creţu a explicat că prima evaluare pentru obţinerea banilor prin PNRR va avea loc în decembrie 2021 – ianuarie 2022.

Corina Creţu: „Prima evaluare, primul jalon, se va întâmpla chiar în decembrie 2021 – ianuarie 2022. Sigur că vom primi o sumă de bani ca prefinanţare. E vorba de 4% din suma prevăzută, dar dacă condiţionalităţile din PNRR nu sunt îndeplinite, România riscă chiar să dea bani înapoi şi din această prefinanţare, pe lângă faptul că se blochează prefinanţările viitoare.

Timpul este foarte scurt. Am pierdut foarte mult timp. Sunt ţări care implementează în paralel şi PNRR şi fondurile europene 2021 – 2027 care pot fi accesate de la 1 iunie.

PNRR se poate bloca chiar din ianuarie dacă nu se îndeplinesc jaloanele”, conform Româniatv.net.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri