Consultantul politic Cozmin Guşă și-a exprimat, în exclusivitate, la Realitatea Tv, părerea cu privire la ieşirile agresive ale lui Liviu Dragnea la adresa jurnalistilor.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a avut o ieșire nervoasă, miercuri, în momentul în care a fost întrebat dacă o lege adoptată recent, privind executarea pedepsei la domiciliu, îl ajută. Dragnea s-a întrebat dacă este singurul om din țară și dacă legile sunt doar pentru el. El i-a jignit pe jurnaliști, la care a ridicat tonul și pe care i-a invitat la baie, să îl fotografieze.
"Am ascultat cu un prieten bun, bun cunoscător al mediului politic şi al PSD, ce s-a difuzat pe post, iar reacţia lui a fost: "Doamne fereşte!". Iar aici cum eu am spus mai demult, să vină Salvarea, din păcate, pentru că nu putem fi bucuroşi, pentru că, în mod evident, omul şi-a pierdut echilibrul, se află într-o situaţie dificilă, dar a fost prins cu minciuna, comportamentul lui arată că a fost prins cu minciuna. Şi-a minţit partenerii de la ALDE că nu o să vrea să aibă niciun dmers împotriva lui Tudorel Toader. Doar că el a avut aceste demers, dar partidul l-a trădat. Şi există această stare de enervare maximă, care este cauzată de acest fapt, ca omul a fost prins efectiv, în timp ce încerca să trădeze, dorea să execute un ministru cu sprijinul celor de la PNL. Şi nu e doar asta, aceste reacţii au fost dublate de altele, apoi a chemat la baie un jurnalist, cel mai probabil ca să îi arate sexul. Ne dăm seam la ce nivel a ajuns Liviu Dragnea", a explicat Guşă.
Vezi și Par blestemați de Elena Udrea! ‘Prietenii’ care au denunțat-o la DNA au probleme mari-Iată ce au pățit
Ultimă oră! Veste uriașă pentru abonații RCS&RDS
Sute de mii de clienți ai Băncii Transilvania sunt vizați! Ce vor primi în perioada următoare


















