Cozonacul de Paște românesc și-a pierdut farmecul. Cele două ingrediente esențiale au dispărut din rețeta comercianților

Autor: Luciana Polite

Publicat: 01-05-2024 20:35

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Nici cozonacul de Paște nu mai e ce a fost cândva! În cadrul unui studiu efectuat de Protecția Consumatorului, au fost analizate 31 de produse din această categorie, iar rezultatele nu au fost deloc îmbucurătoare. Spre deosebire de anii anteriori, producătorii au ales să renunțe la două ingrediente extrem de importante din rețetă.


Cum se poate face cozonac fără ouă și fără nucă? Marile companii știu, dar acesta pare a fi motivul pentru care s-a dus gustul de altă dată, cel pe care mulți îl cunoșteam din copilărie. Pudra și prafurile au înlocuit ingredientele naturale și sănătoase. Nu mai punem la socoteală că rețeta tradițională se face cu făină de tip 000, care lipește cu desăvârșire din actuala rețetă.

„În afară de făină, zahăr, drojdie, sare iodată, în „cozonacul” industrial s-au identificat următoarele ingrediente: spărtură de soia, șrot de soia, făină de soia degresată, amidon din porumb, ou praf, pudră de albuș de ou, fibre de cartofi, zer praf, oțet din vin, făină de orz, lapte praf, gluten din grâu, ulei de palmier, ulei de rapiță, enzime, drojdie comprimată, făină de porumb, griș de grâu, pudră de zer, conservanți, coloranți, agenți de îngroșare, agenți de umezire, emulsifianți, corectori de aciditate, stabilizatori.

Conținutul de cacao la produsele analizate variază între 0,5% și 2%. Niciunul din produsele analizate nu respectă rețeta tradițională a cozonacului (făină tip 000, lapte dulce, zahăr, ouă, unt, umplutură de diferite tipuri). La 65% dintre produsele analizate nu se menționează tipul de făină de grâu folosită la fabricarea cozonacului”, se arată într-un studiu făcut de Asociația pentru Protecția Consumatorilor.

CITEȘTE ȘI: Lidia lui Cornelui Vadim Tudor are o meserie care contravine cu candidatura sa. Unde lucrează favorita lui George Simion pentru Sectorul 5 al Capitalei

Aditivi alimentari în cozonacul de Paște


Nu mai puțin de 30 din 31 de cozonaci aveau aditivi alimentari, când a fost făcut studiul. Ingrediente care nu ar avea ce căuta în cozonacul de Paște au fost puse de producători, pentru a micșoara costurile. În acest context, președintele de la Asociația pentru Protecția Consumatorilor îi sfătuiește să fie extrem de atenți când cumpără astfel de produse.
„Cozonacul industrial este un produs care, în cele mai multe situații, nu mai are nimic din gustul și savoarea cozonacului tradițional. În compoziția acestuia există ingrediente care au denaturat rețeta acestui produs, cum ar fi: șrot de soia, spărtură de soia, făină de soia degresată, oțet din vin, fibre de cartofi, făină de porumb, amidon de porumb etc, la care se adaugă coloranți, conservanți și îndulcitori artificiali.

Le sugerez consumatorilor să cumpere cozonac numai după o atentă verificare a ingredientelor, a termenului de valabilitate și să fie circumspecți la anumite mențiuni nutriționale sau de calitate, care apar pe ambalajul produselor de acest tip”, a spus Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC România.

CITEȘTE ȘI: „Carne de miel cu 20 de lei kilogramul!”. Prețul pentru alimentul tradițional de Paște este în continuă scădere

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri