Zilele acestea, reprezentanții Băncii Transilvania au anunțat că vor acorda, în premieră, credite de care vor putea beneficia românii cu probleme de sănătate. Dacă vor avea nevoie de o intervenție chirurgicală și nu vor avea banii ceruți pentru serviciu, vor putea apela la BT Direct. Prin intermediului parteneriatului cu unul dintre cele mai cunoscute și moderne spitale din România, le vor oferi avantajul tuturor clienților.
Potrivit anunțului făcut de reprezentanții băncii, BT, în parteneriat cu Spitalul Monza din Capitală, va facilita accesul la intervenții chirurgicale complexe și minim invazive. Cei care au DT Direct vor putea să fie tratați de o echipă de specialiști care lucrează cu tehnologie de ultimă generație.
„Sănătatea este un drept fundamental, iar preocuparea noastră principală este ca pacienții să poată accesa intervențiile chirurgicale de care au nevoie, indiferent de situația financiară. Credem că fiecare pacient merită cele mai bune îngrijiri medicale, iar acest parteneriat ne permite să oferim soluții financiare flexibile, astfel încât costurile tratamentului să nu reprezinte un obstacol în calea vindecării. Împreună cu BT Direct, creăm un mediu în care sănătatea este prioritară”, a transmis Adrian Demușca, director general al Spitalul Monza, prin intermediul unui comunicat.
Cum vor funcționa noile pentru clienții Băncii Transilvania. A fost stabilită o sumă maximă care poate fi oferită, dar și perioada de ramsursare
Echipa de comunicare a Băncii Transilvania a adăugat că valoarea maximă care poate fi solicitată de un client este de 100.000 de lei. Banii pot fi folosiți doar pentru a deconta intervențiile chirurgicale făcute la Spitalul Monza din București.
Suma cerută va ajunge în aproximativ 10 minute la solicitant. Totuși, pentru a putea primi banii, i se va face o analiză de eligibilitate, în prealabil. Perioada de rambursare a creditului este cuprinsă între 6 și 60 de luni.
„Suntem foarte bucuroși de parteneriatul cu Spitalul MONZA, recunoscut pentru excelența în serviciile medicale oferite. Știm că în multe cazuri intervențiile medicale sunt o provocare financiară, iar prin această colaborare ne-am propus să venim cu soluții rapide, flexibile și accesibile, așa încât pacienții să se poată concentra pe ceea ce contează cel mai mult, sănătatea lor”, a transmis Nicoleta Bott, director general, BT Direct, parte a Băncii Transilvania.














