Potrivit unui proiect de lege adoptat astăzi pe articole de deputaţi, amenzile pentru arderile ilegale de deşeuri vor fi mult mai mari.
Documentul prevede pedeapsa cu închisoarea pentru folosirea instalaţiilor de ardere a deşeurilor fără autorizaţiile de mediu necesare.
Proiectul legislativ prevede amenzi cuprinse între 50.000 şi 500.000 lei, faţă de 100.000 lei, cât este sancţiunea maximă în prezent, pentru faptele care încalcă legislaţia în vigoare, în principal arderile de deşeuri. Actul normativ prevede, totodată, că firmele amendate nu mai pot achita jumătate din minimul legal, aşa cum este în prezent în cazul amenzilor contravenţionale.
Operarea, după aducerea de modificări substanţiale, oricărei instalaţii de ardere sau incinerare a deşeurilor fără a deţine autorizaţie de mediu, care a pus în pericol viaţa sau sănătatea umană, animală sau vegetală se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă. Actul normativ mai prevede că, în cazul sancţiunilor, plângerile contra măsurilor luate de autorităţi nu vor mai suspenda executarea acestora. Nu în ultimul rând, amenzile vor putea fi date doar de către comisarii sau împuterniciţii Gărzii de Mediu, scrie dcbusiness
Cresc amenzile! Românii vor plăti cu până la cinci ori mai mult pentru încălcarea acestei prevederi
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



