În acest an, Paștele Ortodox va fi sărbătorit în data de 16 aprilie, iar cel catolic cu o săptămână mai devreme, în data de 9 aprilie.
Ciobanii anunță că un kilogram de carne de miel în viu ar urma să coste aproximativ 25 de lei, în vreme ce carcasa ar urma să fie 45 de lei.
„Mieii sunt fătați în jurul Sărbătorilor, pe la Crăciun, și sunt și oi mai târzii, care fată acum. Ăia o să meargă către țările arabe, că nu o să avem unde să-i mai dăm. Sperăm să fie prețul măcar acceptabil, să ne scoatem și noi cheltuielile. Totul depinde de țările arabe, dacă la ei merge treaba, se dă drumul, că la noi mulți nu se mai ocupă să-l taie, îi dă la tir și dacă va fi prețul rău la arabi, va fi și la noi. Undeva la 20 – 25 de lei în viu și 40-45 de lei carcasa”, a spus Nicolae Vaidianu, pentru Agrointel.ro.
Conform sursei citate, sunt și fermieri care afirmă că prețul corect este de 27 de lei kilogram în viu, argumentând că prețul porumbului și în general costurile pe fermă au crescut simțitor din 2022.
Totuși, samsarii postează anunțuri privind achiziția de miei în viu la prețul de 15 lei pe kilogram, 17 lei pe kilogram.
Crescătorii de oi anunță deja scumpiri la carnea de miel, de Paști! Cât va costa kilogramul de carne de miel
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 29-01-2023 14:07
Trending

07 aprPolitica
Traian Băsescu prevestește criza care ar putea lovi România. Fostul președinte a dat și „remediul”

07 aprActual
Marțea Mare, tradiții și superstiții. Obiceiul strict interzis în a doua zi din Săptămâna Patimilor

07 aprActual
Sfânta Lumină ar putea să nu mai ajungă în România de Paște. Patriarhia are deja varianta de rezervă pregătită

07 aprExterne
Acordul dintre SUA și Iran care ar duce la pace. Statele implicate încearcă să ajungă la armistițiu
Articole Similare

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social
Pensie dacă faci muncă în gospodărie. Primești și asigurare medicală

30-03-2026 18:30Social
Crește vârsta de pensionare pentru milioane de români. Noua lege, gata în aprilie

29-03-2026 18:30Social



