Crescătorii de porci și de păsări vor beneficia de ajutoare excepționale de la Ministerul Agriculturiii, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat că aceste ajutoare excepționale au rolul de a stimula producția românească pentru asigurarea securității alimentare a României.
În Ședința Guvernului din 24 august 2022 a fost adoptată o Hotărâre privind acordarea unor ajutoare excepționale producătorilor agricoli, crescători din sectoarele suin și avicol. Beneficiarii din sectorul zootehnic pot fi crescători de suine sau păsări, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale și/sau persoane juridice, care dețin exploatații comerciale autorizate sanitar-veterinar, informează Ministerul Agriculturii.
„Fermierii români au priceperea și puterea de muncă pentru a produce hrană de calitate care să răspundă nevoii de consum a țării. În contextul acestui an dificil pentru agricultura românească, le oferim sprijinul de care au nevoie pentru a continua să aducă în piețe și în galantare produsele românești, de care să se bucure tot mai mulți consumatori. Aceste ajutoare excepționale dedicate sectoarelor creșterii porcilor și păsărilor, la fel ca ajutoarele excepționale pentru sectorul vegetal, pe care le-am adoptat săptămâna trecută, au rolul de a stimula producția românească pentru asigurarea securității alimentare a României”, a declarat Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Resursele financiare totale necesare implementării schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic au o valoare de 129.166.292 lei, echivalentul sumei de 26.100.000 euro, care se asigură astfel:
a) 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro, finanțare externă nerambursabilă;
b) 66.090.956 lei, echivalentul sumei de 13.354.676 euro, de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2022 pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinaţie.
Valoarea totală a schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic este repartizată astfel:
a) 71.759.050 lei, echivalentul sumei de 14.500.000 euro, pentru sectorul suine;
b) 57.407.240 lei, echivalentul sumei de 11.600.000 euro, pentru sectorul avicol.
Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul suin pe capacitatea de producție deținută este de:
a) 200 euro/UVM pentru capacitatea de producție animale de reproducție (scroafe și/sau scrofițe montate), unde 1 UVM reprezintă 2 capete.
b) 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție suine la îngrășat, unde 1 UVM reprezintă 3,33 capete.
Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul avicol pe capacitatea de producție deținută este de:
a) 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție găini reproducție rase grele și/sau tineret de reproducție, găini ouătoare și/sau tineret de înlocuire, unde 1 UVM reprezintă 71,42 capete;
b) 20 euro/UVM pentru capacitatea de producție pui de carne, pui de curcă, precum și pui de găină eclozionați și/sau pui de curcă eclozionați pe serie, unde 1 UVM pentru categoria pui de carne, pui de găină eclozionați reprezintă 142,85 capete, iar 1 UVM pentru categoria pui de curcă, pui de curcă eclozionați reprezintă 33,33 capete.
Precizăm că valoarea totală ce poate fi acordată per beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 150.000 euro în sectorul suine, respectiv 100.000 euro în sectorul avicol.
Ajutorul excepțional vizează circa 250 potențiali beneficiari în sectorul suin cu aproximativ 553.988 UVM capacitate de producție și circa 310 beneficiari în sectorul avicol cu aproximativ 2.243.643 UVM capacitate de producție. Plata ajutoarelor excepționale trebuie să se efectueze până la data de 30 septembrie 2022.
Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
a) să fie înregistraţi în registrul unic de identificare şi să deţină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;
b) să dețină exploatație comercială autorizată sanitar – verterinar;
c) să desfășoare activitate de creștere și/sau îngrășare și/sau reproducție a suinelor, ori activitate de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor, în perioada 24 februarie 2022 – 31 iulie 2022, cu condiția menținerii activității până la data de 31 decembrie 2022;
d) ajutoarele de adaptare excepționale se acordă pe capacitatea de producție deținută de beneficiar, echivalent UVM, în funcție de categoriile de suine sau păsări.
Crescătorii de porci și de păsări primesc bani de la Ministerul Agriculturii! Petre Daea: Aceste ajutoare excepționale au rolul de a stimula producția românească pentru asigurarea securității alimentare a României
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 24-08-2022 16:02
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13 augActual
Noile prețuri de la RCA, în funcție de mașină și șofer. De când intră în vigoare

08:30Economie
Mugur Isărescu anunță când va trece România la moneda euro. Țara noastră este obligată să schimbe banii

18:00Politica
Peter Magyar ne umilește public, pentru a doua oară. Ce a putut spune public premierul Ungariei

07:00Externe
Mașinile cu care nu mai ai voie să intri la Carrefour, în anumite zone. De ce retailerul a luat această măsură în Belgia

14:30Actual
Construcțiile fără autorizație vor putea fi aduse în legalitate. Prevederea din Codul Urbanismului

14:00Actual
Evaluarea Națională se schimbă din 2027. Noile reguli la examenul de care depinde admiterea la liceu

17:00Actual
Mașinile noi din UE care nu vor mai putea fi vândute. Cantitatea maximă de plastic permisă

13 augActual
Buletinele cu CIP vin cu o schimbare uriașă. Nu va mai fi nevoie de drumuri în aceste două cazuri

13 augActual
Cine deține Primark, magazinul de unde își îmbracă președintele cei 2 copii. Deschide al 7-lea sediu

13 augPolitica
Bugetarul pentru care Ilie Bolojan s-a certat cu UDMR, dat afară. N-ar fi avut grijă de banii publici deloc la Opera din Cluj
Articole Similare

12 augSocial
Pilonul 2 de pensii, peste 100 de miliarde câștig. Cât vor primi românii care au banii strânși la acest fond

10 augSocial
Pilonul 3 de pensii a ajuns la 8,8 miliarde de lei. Cine poate beneficia de acești bani, care este procedura

10 augSocial
Toți românii cu pensii private sunt vizați. Ce se întâmplă cu banii lor, în această perioadă

09 augSocial
Tot mai mulți pensionari încasează pensie socială. Datele din iunie 2026 confirmă creșterea

08 augSocial



