Crește amenda pentru nepurtarea centurii de siguranță. Noua taxă va intra în vigoare de la 1 iulie 2026, diferența este considerabilă

Autor: Neacșu Elena

Publicat: 15-02-2026 23:14

Article thumbnail

Sursă foto: Envato

De la data de 1 iulie 2026, va crește salariul minim pe economie. Ca urmare, va crește și punctul de amendă și amenda pentru nepurtarea centurii de siguranță. Diferența va fi destul de mare, un motiv în plus să-i determine pe șoferi să fie responsabili.

Centura de siguranță a fost creată de inginerul suedez Nils Bohlin în 1959, fiind introdusă inițial pe automobilele Volvo. Brandul a decis să nu-l țină doar pentru ei, pentru siguranța și binele tuturor șoferilor. Anual, doar la nivel de Europa, salvează peste 7.300 de vieți, dar tot sunt destul de mulți șoferi care refuză să o poarte, din motive estetice sau de confort.

Șoferii care nu poartă centura de siguranță vor plăti amenda mărită, după majorarea salariului minim

Conform Codului rutier (OUG nr. 195/2002), șoferul și pasagerii unui autoturism sunt obligați să poarte centura de siguranță. În caz contrar, riscă să primească o amendă și, după caz, două puncte de penalizare (doar în cazul conducătorului auto).

amenda

În prezent, cetățenii care nu poartă centura de siguranță pot primi o amendă între 405 și 607 lei. Situația se va schimba de la data de 1 iulie 2026, când va crește salariul minim pe economie, la 4.325 de la 4.050 lei. Ca urmare, valoarea sancțiunii va ajunge între 432,5 și 648,75 lei.

CITEȘTE ȘI: Cătălin Scărlătescu, dator pe 3 generații. Nu mai are acces la niciun leu din cont, trebuie să facă rost de milionul de euro

Valoarea cu care crește punctul de amendă, de la 1 iulie 2026

Punctul de amendă va crește la 216,25 lei (5% din salariul minim), fapta fiind sancționată cu 2-3 puncte. Potrivit Codului Rutier, la 15 puncte de amendă, ajungi pieton pentru 30 de zile.

Dacă îți repeți faptele în următoarele 12 luni, spui „la revedere” mașinii 60 de zile. Pe de altă parte, după 6 luni, aceste sancțiuni dispar de la sine.

Cum poți vedea câte puncte de amendă ai strâns

Dacă vrei să vezi câte puncte ai strâns, ai mai multe variante la dispoziție, dar toate depind de angajații de la Poliția Rutieră. Prima opțiune este să mergi la sediul Poliției Rutiere de care aparține județul tău, la ghișeu. Poți primi răspunsul pe loc.

Altă variantă, mult mai simplă, dar mai puțin utilizată, este să trimiți un mail, dar să-ți asumi că poți aștepta și 30 de zile după răspuns, în acest caz.

CITEȘTE ȘI: Calendar an școlar 2026-2027. Ministerul Educației a stabilit când încep elevii orele și când vor avea parte de vacanțe

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri