Cristian Diaconescu: 'Aș avertiza că după criza ucraineană, s-ar putea ca americanii să nu mai fie foarte interesați de problemele de securitate ale Europei'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 20-09-2022 15:15

Actualizat: 22-09-2022 16:18

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, spune că se va dezvolta armata proprie pentru Uniunea Europeană.


„Tensiuni, 
semnale, 
uneori manipulatorii din partea 
proximității estice 
pentru  Uniunea 
Europeană au 
fost tot timpul. În acel moment, existau lideri, ca să spun așa, care  puneau mâna pe telefon și care, într-un dialog cu Vladimir Putin, reușeau să ajungă la un compromis, în așa fel încât să nu  se ajungă la criză deschisă.

Soluția venea din partea Angelei Merkel. Aș avertiza că după criza ucraineană, care își va găsi o soluție, s-ar putea ca americanii să nu mai fie foarte interesați de problemele de securitate ale Europei și să îndemne Europa, conform conceptului autonomiei strategice, să își preia frontierele în propriil mâini.

Asta ar însemna armată comună pentru Uniunea Europeană, ieșirea din starea de neutralitate,  contribuție pentru forțele armate. Deci, s-ar putea ca americanii chiar să ia în serios prima afirmație a lui Macron și să spună că umbrela de securitate americană rămâne.

Acestea rămân, dar implicarea noastră politico-militară va fi ceva mai redusă. De exemplu, în NATO, în acest moment, pot să vă spun că 70% din contribuție este acoperită de 3 țări non-UE, adică Statele Unite, Turcia și Norvegia. 

Din acest punct de vedere, Uniunea Europeană trebuie să se trezească și în materie de securitate și  apărare. Federația Rusă se va feri de o nouă escaladare. Ideea unui conflict deschis NATO-Rusia nu va exista”, a spus Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, conform gândul.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri