Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, afirmă că după terminarea conflictului din Ucraina Europa ar putea pierde sprijinul SUA.
"Este nevoie de mult mai mult din partea Uniunii Europene. Dincolo de aspectele economice, circulă astăzi prin cancelarii un aer rece venit chiar din zona Washingtonului pentru că ei spun: "Criza ucraineană este ultima în care noi ne implicăm la nivel de leadership pentru a prelua problemele voastre de frontieră". America a intrat într-o logică de retragere acasă. Americanii tot întreabă: Ok, noi suntem pe teatre de acțiuni pentru că putem, dar care este beneficiul nostru din această perspectivă?, iar retragerea din Afganistan, pripită cum a fost ea, e unul din argumente.
Ei bine, în acel moment europenii vor trebui să își preia și securital și defensiv baza frontierelor, ori acest lucru înseamnă, nu mai există neutralitate și se pare că aceasta este tendința, acest lucru înseamnă investiții și ale spaniolilor, și ale italienilor, dar mai ales a germanilor, în componenta militară, deci o parte mai serioasă din PIB. Acest lucru înseamnă ca executivul european să preia și probleme de securitate și apărare, să adopte în sfârșit, după zeci de ani, acea politică comună de apărare și de securitate pe care o tot amână", a declarat Cristian Diaconescu, conform dcnews.ro.


















