”Cred că bugetul este realist dintr-un motiv simplu, PSD ar urma să preia guvernarea şi atunci au nevoie de un buget realist pe care să îl poată realiza. Poate nu vor reuşi să consume toate investiţiile, dar vor face în anii preelectorali tot efortul să consume cât mai mulţi bani şi să mulţumească cât mai mulţi primari, pentru că viitorul celor trei partide care se află la guvernare acum stă în capacitatea de mobilizare a primarilor”, a comentat Pîrvulescu.
El a precizat că este vorba de partide realiste şi cele două partide anti sistem care sunt în afara arcului guvernamental, USR şi respectiv AUR vor avea probleme serioase la alegeriile viitoare, pentru că nu au primari şi nu vor avea fonduri să îi mulţumească pe cei care vor să adere. Pîrvulescu a menţionat că USR a început să piardă în favoarea PNL.
În privinţa bugetului educaţiei, politologul s-a întrebat retoric cum poate fi România educate să poată fi pusă în aplicare cu un buget precum cel alocat în proiecţia pe 2023, de 3,4%.
”Haideţi să fim rezonabili, probabil că 6% în condiţii geopolitice, cu război la graniţă, este imposibil dar dacă nu vom investi în educaţie vom suporta consecinele pe termen mediu şi lung, şi o vom vedea în calitatea educaţiei celor care vor deveni adulţi în 20 de ani”, a mai spus Pîrvulescu, conform news.ro


















