sursa foto:  stiridinbucovina.ro

Cristian Popa(BNR): ‘Șapte milioane de români au miliarde disponibile pentru investiții’

Argumentul „Nu ne vindem ţara pe nimic” nu ţine, pentru că o putem cumpăra chiar noi, sunt şapte milioane de români care aşteaptă să investească miliarde de euro în aceste listări ale statului şi mă refer aici la participanţii la fondurile private de pensii, a afirmat, marţi, într-o videoconferinţă de specialitate, Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).

„Bursa e barometrul economiei. Faptul că indicii bursieri sunt în apropierea maximelor, cred că arată că economia funcţionează şi că este pe o traiectorie de revenire. Cred că suntem în anul revenirii către normal, nu doar economic, dar şi din celelalte perspective. Nivelul indicilor bursieri cuprinde atât condiţiile curente, cât şi aşteptările, în cazul de faţă optimiste, ale investitorilor în legătură cu revenirea economică post-pandemică, dar şi cu alte influenţe cum ar fi politicile monetare. Barometrul bursei măsoară doar acele sectoare prezente listate la bursă.

În acest context, argumentul „Nu ne vindem ţara pe nimic”, care a fost în spaţiul public, nu ţine, pentru că o putem cumpăra chiar noi, pentru că avem o industrie dezvoltată de fonduri de pensii, o industrie dezvoltată de fonduri mutuale şi un sector al investitorilor în creştere (…) Sunt şapte milioane de români care aşteaptă să investească miliarde de euro în aceste listări ale statului şi mă refer aici la participanţii la fondurile private de pensii. Şapte milioane de români au miliarde disponibile pentru investiţii. Putem să le vindem acţiuni sau nu (…)”, a menţionat Popa.

Oficialul BNR a punctat, totodată, faptul că un alt motiv pentru a investi pe bursă este că piaţa de capital din România este la un nivel maxim.

„Un al doilea motiv ar fi că bursa este pe maxim. Eu cred că este momentul ca statul să-şi listeze companiile la bursă (…) Cred că statul ar trebui să înveţe din ce face mediul privat, iar acesta din urmă are clar o tendinţă de apropiere de piaţa de capital (…) Există capital local care aşteaptă să cumpere acţiuni la companiile de stat şi nu mă refer doar la o anumită parte a societăţii. Absolut toţi românii au acces la bursă prin intermediul fondurilor de pensii private şi a fondurilor mutuale la companiile listate”, a declarat Cristian Popa, informează agerpres.ro

 

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare