Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu afirmă că ”În America n-au avut loc alegeri prezidențiale. A avut loc o lovitură de stat împotriva celui considerat a fi de autori un pericol pentru America. O lovitură în care s-au implicat nu numai democrații, ci și instituții ale statului american, unele chiar de sub comanda lui Donald Trump”.
”La noi, în România, întîmplările de dincolo de hotare, văzute de băștinași ca petrecute dincolo de niște garduri peste care nu e sănătos să te uiți, pentru că-ți poți rupe gîtul întinzîndu-l, sînt trecute la ceea ce se cheamă politică externă. Chiar și jurnaliștii sînt împărțiți în de politică internă și de politică externă. Cei specializați în politică externă nu ating vedetismul celor preocupați de politica internă.
De aceea, comentatorii de politică externă sînt convocați la televiziuni doar cînd peste hotare se întîmplă un moment ațîțător, ceva între arestarea fostului soț al Biancăi Drăgușanu și plecarea unui antrenor celebru în România în Emirate, ca să facă bani acolo. Chiar și la site-uri cu pretenții de presă quality evenimentelor de peste hotare li se repartizează o rubrică specială intitulată deseori fără fantezie De peste hotare, un fel de țarc menit a delimita spațiul de cel dedicat politicii interne și mai ales mahalalei moldo-valahe.
Explicabil în acest context nedumerirea unui cititor față de preocuparea mea pentru ce se întîmplă în America. Respectivul e un critic al regimului Iohannis.
De altfel, îl suspectez că de asta mă și urmărește, pentru a-și regăsi opiniunile în comentariile mele scrise și video, și nu pentru a se lămuri în privința întîmplărilor din jurul său. Sub acest semn, fără a-mi spune direct, cititorul a lăsat să se înțeleagă că preocuparea mea pentru criza din îndepărtata Americă e o formă subtilă de a nu mă mai ocupa de „bandiții ăștia”.
Da, cînd România traversează o multiplă criză – Sanitară, Economică, Morală și Democratică (aceasta din urmă constînd în străduința lui Klaus Iohannis de a deveni primul președinte faraon din istoria lumii), a scrie și a vorbi despre realitățile din America poate trece drept ceea ce Realismul socialist condamna la artiști drept evazionism, încercarea de a evita mărețele prefaceri revoluționare din jurul lor scriind, de exemplu, despre viața în Roma antică. Artiștii care nu abordau construirea socialismului riscau să fie acuzați și de izolare în turnul de fildeș.
Spre deosebire de alte Crize din lume, cea din America e de o dureroasă importanță pentru noi, românii.
În nici un caz Criza de acolo nu poate fi tratată ca o chestiune de realitate externă. Și cînd spun aceasta nu mă refer la poziția Americii de partener strategic al României și mai ales de garant al securității noastre într-o lume dominată de mulți hrăpăreți, deși Criza face ca America să se preocupe doar de ea însăși și pe acest fond alte mari puteri, marcate de stabilități interne, multe chiar dictatoriale, să-și poată face de cap. Cine mai are timp în America de intrarea militară a Rusiei în Caucazul de Nord sau de moartea treptată a mișcării de protest din Belarus?
Criza din America ne afectează prin slăbirea puterii de intimidare a dușmanilor României.
După opinia mea însă Criza din America e importantă pentru noi prin imaginea pe care o are America în România. America a fost considerată la noi și nu numai la noi un exemplu de imitat în materie de stat de drept, de democrație, de instituții puternice, pe a căror independență față de confruntarea politică se paria ori de cîte ori apărea un început de Criză.
Ce aflăm noi, românii, că se întâmplă în America? Unul dintre candidați a fost proclamat de presă drept președinte ales înainte ca scrutinul să se fi încheiat și în pofida faptului că adversarul nu și-a recunoscut înfrîngerea. Mai mult el și-a constituit un așa zis birou al președintelui ales și se face că se pregătește de preluarea președinției. A urmat o operațiune de tip fapt împlinit. Presa l-a tratat pe Joe Biden ca președinte al Americii. Cei mai mulți șefi de state s-au grăbit să-l felicite, deși teoretic situația se poate schimba.
În America, o serie de instituții îl recunosc pe Joe Biden drept președinte ales, altele pariază mai departe pe Donald Trump.
Președintele în exercițiu nu contenește să afirme de la autoproclamarea celuilalt încoace că alegerile sînt fraudate. El și alți membri ai echipei invocă falsificări de semnături, folosirea de buletine de vot false, apelul la softuri sofisticate prin care mii de voturi au trecut de la președintele în exercițiu la contracandidat.
În replică tabăra adversă, puternic sprijinită de presă, îl acuză pe Donald Trump că-și pregătește o rezistență în funcție. S-ar putea spune că e o vorba de o simplă bătălie politică și prin urmare că n-ar trebui să luăm în serios acuzațiile de o parte și de alta. Așa ar fi dacă aceste acuzații, venite de la cele mai importante persoane din statul american, n-ar invoca implicarea de o parte și de alta a unor instituții văzute pînă acum în istoria Americii ca incapabile de mânării. n-ar veni de la primele persoane importante în statul american.
Acuzațiile de fraudă sînt argumentate cu exemple care trimit la o republică bananieră, pentru că doar în republicile bananiere pot fi acuzați cei care numără voturile că au astupat ferestrele încăperii în care lucrau ca să nu se vadă de afară mînăria.
Acuzațiile de rezistență la Casa Albă sînt argumentate cu măsuri precum demiterea șefului Pentagonului. Repet, nu e vorba de acuzații care țin de retorica bătăliei politice. E vorba de acuzații în care instituțiile americane, cele cîntate la noi ca alcătuind un sistem puternic, gata să rămână lucid, calm în bătălia politică dintre cei doi pretendenți la șefia Americii, sînt prezentate de o parte și de alta ca vîrîte pînă-n gît în tot felul de abateri de la statutul lor profesionist, unele chiar cu caracter de infracțiune.
Rău pentru noi nu e compromiterea imaginii Americii de exemplu, ci convingerea că dacă și în țara dată drept exemplu de forță a mecanismului constituțional împotriva unor instituții ale statului de drept care funcționează independent de chelfăneala pentru putere se pot formula la astfel de nivele înalte acuzații teribile, cum să mai creadă românii în statul de drept și mai ales în instituțiile care stau de strajă democrației în biata noastră țară.
Sînt cititori care urmăresc cu pasiune Criza din America întrebîndu-se cine va învinge pînă la urmă. Naturi optimiste ei cred că va învinge cine va avea dreptate.
O dreptate pe care o vor face instituțiile răspunzătoare constituțional cu soluționarea unor astfel de dispute. Instituții care, o dată pronunțîndu-se, unul dintre cei doi combatanți, recunoscînd autoritatea arbitrului, va ceda. Eu, mai sceptic, cunoscător din istorie a ce înseamnă lupta pentru putere în marile imperii spun însă că va învinge pînă la urmă nu cine va avea dreptate, ci cine va avea mai multe legiuni de partea sa. Pentru că e limpede de acum:
În America n-au avut loc alegeri prezidențiale. A avut loc o lovitură de stat împotriva celui considerat a fi de autori un pericol pentru America. O lovitură în care s-au implicat nu numai democrații, ci și instituții ale statului american, unele chiar de sub comanda lui Donald Trump. Va reuși Donald Trump să rămînă președinte? Judecînd după faptul că de partea sa sînt mai puține legiuni decît cele de partea lui Joe Biden eu cred că Donald Trump va fi învinsul. Depinde însă de cît de mare va fi prețul pentru democrația americană”, conform cristoiublog.ro.
Citește și:
Paradisul bogaților la Primăria Cluj-Napoca. Emil Boc, leafă mai mare ca Ludovic Orban
Avertisment dur! Ce s-ar putea întâmpla în România în următoarea perioadă
