Criză majoră de încredere în sistemul de justiție din România. Șase din 10 cetățeni consideră că acesta este manevrat de factorul politic. Cum stau lucrurile în privința Liei Savonea

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 22-12-2025 20:39

Actualizat: 22-12-2025 20:57

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Sistemul de justiție din România traversează o perioadă neagră, iar cetățenii nu mai au încredere în acesta, potrivit unui studiu relevant la nivel național, Barometrul României Civice BAROC ediția 2025, dezvoltat în perioada 15-20 decembrie de Geeks for Democracy în tandem cu Cult Research.

Mai bine de jumătate dintre români arată că nu s-ar simți în siguranță dacă ar ajunge în punctul în care să fie nevoie să li se facă dreptate. Două treimi dintre ei sunt nemulțumiți de modul în care se împarte dreptatea, iar peste 60% consideră că sistemul e controlat de mediul politic într-o măsură foarte mare.

Justiția din România nu mai inspiră încredere

De asemenea, românii cred cu tărie că este nevoie de implicarea cetățenilor pentru independență în justiție. Astfel, 64% dintre respondenți afirmă că implicarea cetățenilor este importantă sau foarte importantă.

Două treimi dintre români nu s-ar simți protejați dacă ar ajunge în fața justiției. În situația în care ar exista un proces care să implice o persoană influentă, nivelul de neîncredere crește considerabil, 73% dintre respondenți declarând că nu au încredere că judecătorul ar da dovadă de imparțialitate.

Totodată, atunci când vine vorba de procesele de corupție, 63% dintre respondenți sunt de părere că magistrații iau decizii influențate mai degrabă de factori politici și nu exclusiv pe baza probelor din dosar.

Chestiunea referitoare la prescripție

Percepția românilor asupra fenomenului prescripțiilor este una negativă. Peste două treimi dintre respondenți, adică 69%, au o părere proastă sau foarte proastă despre închiderea dosarelor din cauza depășirii termenelor legale. Ei au asociat mecanismul cu lipsa de responsabilitate.

În legătură cu beneficiarii legilor din sistemul de justiție, românii percep un dezechilibru uriaș. Cetățenii de rând sunt priviți ca fiind printre cei mai puțin avantajați.

De la 1 la 5, unde 1 înseamnă în foarte mică măsură sau deloc, iar 5 în foarte mare măsură, în medie, cetățenii beneficiază în cea mai mică măsură de pe urma deciziilor din justiție. Persoanele cu avere bifează o medie de 3,8/5, iar politicienii una de 3,9/5. Interlopii (4,0/5) sunt văzuți ca fiind principalii beneficiari ai actualului cadru legislativ.

Lumea nu are încredere în Lia Savonea. Situația cu privire la investigațiile de presă

La nivelul figurilor publice asociate domeniului, Lia Savonea înregistrează cel mai scăzut nivel de încredere în rândul cetățenilor (2,8/10).

La polul opus, Laura Codruța Kovesi are cel mai ridicat nivel de încredere dintre principalele personalități publice evaluate în acest studiu (medie de 4,8/10).

La capitolul reprezentat de investigații jurnalistice se arată că acestea au un rol central în informarea publicului. 73% dintre români declară că urmăresc acest tip de conținut, iar documentarul celor de la Recorder, „Justiția capturată”, a fost vizionat, conform declarațiilor, integral sau parțial de aproximativ jumătate dintre respondenți (42%). Investigația respectivă este privită ca o sursă relevantă, contribuind la înțelegerea disfuncționalităților sistemului de justiție.

Cum poate crește încrederea?

Pentru ridicarea nivelului încrederii în justiție, românii indică drept priorități eliminarea politicului din numirile-cheie (36%), creșterea transparenței (33%) și sancționarea magistraților care nu respectă legea (20%). Restul respondenților sunt de părere că procesele ar trebui să fie mai scurte, pentru a nu se mai ajunge la prescripții.

„Rezultatele arată o ruptură profundă între cetățeni și sistemul de justiție. Neîncrederea nu este alimentată de un singur factor, ci de un cumul de percepții legate de influența politică, inegalitatea în fața legii și lipsa de eficiență a instituțiilor.

Datele arată că justiția din România nu se confruntă cu o problemă de existență, ci cu una de performanță percepută. În absența unei eficiențe vizibile, a unei comunicări instituționale coerente și a unui control real al predictibilității deciziilor, încrederea publică nu poate fi reconstruită.

Legitimitatea sistemului de justiție depinde, astăzi, mai puțin de autoritatea sa formală și mai mult de capacitatea de a funcționa transparent”, a transmis Alexandru Zodieru, Managing Partner Cult Research

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri