Criza pensiilor nu mai poate fi controlată, bugetul e aproape de colaps. Un milion de români sunt în pericol de la 1 ianuarie 2030

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 21-05-2025 16:39

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

România se confruntă cu o prăbușire iminentă a sistemului public de pensii, având ca efect riscul ca un milion de seniori să rămână fără niciun fel de venituri până în anul 2030. Valul masiv de pensionări, provenind în special din generația așa-numiților „decreței”, va face să explodeze numărul pensionarilor la peste 6,5 milioane.

Dacă nu se iau măsuri rapide, sistemul public de pensii riscă să se prăbușească începând cu anul 2030. În consecință, aproximativ un milion de bătrâni ar putea rămâne fără niciun fel de venit.

„Decrețeii” se apropie rapid de vârsta pensionării

Specialiștii trag un semnal de alarmă privind dezechilibrele majore care se acutizează în bugetul public, în contextul unui val masiv de pensionări care va pune o presiune uriașă pe resursele statului.

oameni strada 610x300

Generația născută în perioada exploziei demografice din anii ’60 și începutul anilor 70 – cunoscuți drept „decreței” – se apropie de vârsta pensionării. Aproximativ 1,6 milioane de români se vor pensiona în următorii ani. Statul se va confrunta cu o sarcină imensă - să plătească lunar pensii pentru peste 6,5 milioane de persoane, față de cele 5 milioane de persoane actuale.

Această dinamică demografică va avea un impact financiar necontrolabil. Statul cheltuie deja peste 13,7 miliarde de lei lunar pentru pensii. Recalcularea din toamna lui 2024 a adăugat alte 2,5 miliarde de lei, și este doar începutul.

Bugetul de pensii se află în pragul colapsului

Experții avertizează că fondurile publice nu vor fi capabile să susțină o asemenea povară. Pur și simplu, nu vor mai fi bani suficienți pentru toți pensionarii. Și nu este vorba doar de numărul mare de beneficiari, ci și din cauza unui alt factor de risc major - randamentul slab al contribuțiilor.

Vicepreședintele CFA România, Andreea Nică, avertizează că milioane de români vor primi la pensie sume mult mai mici decât cotele plătite de-a lungul vieții în sistemul public. Motivul este în special speranța de viață relativ scăzută – de aproximativ 74 de ani – care amplifică acest risc. Practic, mulți viitori pensionari nu vor mai apuca să-și recupereze contribuțiile, iar celor care vor trăi mai mult, statul nu le va putea asigura o bătrânețe decentă.

CITEȘTE ȘI: Ordinul venit de la Ministerul Muncii le dă insomnii pensionarilor. Patru noi situații în care seniorii vor fi obligați să returneze pensia

Creșteri de pensii forțate și salarii de subzistență

Creșterile de pensii decise în 2024, fără o bază bugetară solidă, au amplificat dezechilibrul existent.

„Am avut o creștere a pensiilor anul trecut, în septembrie, care nu a fost ancorată într-o sursă de venit bugetar. A fost o creștere cu scop electoral, evident. S-a putut face din pix. Este o creștere bună pentru că aveam pensiile mult prea mici. În același timp, este o creștere bazată pe salarii care au crescut mai lent”, a explicat Andreea Nică pentru Capital.

În paralel, salariile – mai ales cele din mediul privat – au rămas la un nivel infim, căci peste un milion de români câștigă în acte salariul minim pe economie. Contribuțiile lor nu vor putea susține nici viitoarea lor pensie.

Așadar, fără reforme rapide și structurale, sistemul de pensii al României riscă să intre în colaps. Specialiștii propun 3 direcții cheie:

  • Majorarea vârstei de pensionare, pentru a putea reduce presiunea pe sistem;

  • Revizuirea nivelului pensiilor, raportat la realitatea bugetară;

  • Creșterea contribuțiilor și stimularea muncii pe termen lung, inclusiv la vârste înaintate.

CITEȘTE ȘI: Pensii mai mici cu 1000 de lei sau înjumătățite? Scenariul negru pentru români, cu rădăcini pierdute în negura timpului, ar putea să pună presiune pe sistem

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri