Criza profundă care pândește România. Previziunile specialiștilor nu sunt deloc optimiste: „Am crescut fără să ne dezvoltăm”

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 22-10-2024 09:59

Actualizat: 22-10-2024 10:07

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

În ciuda faptului că guvernanții dau asigurări că situația economică din țara noastră este sub control, specialiștii din domeniu susțin că o criză profundă nu mai poate fi evitată. Mai mult, economiștii au estimat chiar și momentul în care România va intra în recesiune, dar și motivele care stau în spatele acestui fenomen periculos.

Deficitul bugetar al României a crescut tot mai mult de la un an la altul. Totuși, guvernanții dau asigurări că situația nu este atât de gravă, ea urmând să se stabilizeze prin luarea câtorva măsuri fiscale.

Criza economică pare de neevitat în țara noastră

În acest context, Florian Libocor, economist șef al BRD Groupe Societe Generale, susține că obiectivul Guvernului de a reduce deficitul bugetar sub 3% în următorii 7 ani este nerealist. Mai mult, acesta a explicat că țara noastră s-ar putea confrunta cu o nouă criză economică în 2028-2029. De asemenea, economistul a subliniat că PIB-ul nu este un indicator de dezvoltare, țara noastră fiind un exemplu elocvent în acest sens.

„Dați-mi voie să mă îndoiesc de certitudinea unui orizont de 7 ani în care vom scădea deficitul bugetar. Din punctul meu de vedere, undeva în anii 2028-2029, dacă se respectă ultimele două cicluri economice, România va intra în criză. După opt ani de creștere economică, ultima contracție fiind în 2020, România va intra în criză. Într-o contracție mică, mare a economiei, asta rămâne de văzut.

PIB-ul nu este un indicator de dezvoltare. Este eronat să crezi că, dacă o țară crește din punct de vedere al PIB-ului, ea se și dezvoltă. România a fost exact exemplul care confirmă că PIB nu este un indicator de dezvoltare. Am crescut fără să ne dezvoltăm. Dacă vreți un singur și cel mai simplu exemplu uitați-vă la infrastructură”, a declarat Florian Libocor la o conferință de profil.

(NU RATA: Europa, la picioarele României la un capitol extrem de important. Cifrele care ne plasează deasupra marilor puteri economice de pe continent)

Motivele din spatele acestui pericol ce pândește România

Economistul Florian Libocor susține că, din anul 1989 și până în prezent, statul nu a reușit să colecteze taxe și impozite de mai mult de 33% din PIB. Acestă situație a persistat de-a lungul anilor indiferent dacă am avut impozitare progresivă, conducere de stânga, de dreapta sau coaliție. În aceste condiții, se pare că problema Fiscului este probabil la colectare, nu la nivelul TVA sau ale celorlalte costuri fiscale.

În acest context, cu un deficit de probabil 8% din PIB în 2024 și o perioadă viitoare marcată de deficite bugetare mari sunt șanse infime ca statul să ajusteze la sub 3% acest deficit în următorii 7 ani. Totodată, este foarte improbabilă și scăderea permanentă a inflației în următorii ani, atât la nivel european, cât și la cel al țării noastre.

(VEZI ȘI: Prăbușirea unui mare domeniu în România, confirmată chiar de premier. Marcel Ciolacu, apel urgent: „Disponibilizări masive”)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri