Vineri, 22 august 2025, o furtună violentă însoțită de grindină a lovit județul Vrancea, producând un adevărat dezastru printre plantațiile viticole. Astfel, sute de hectare au fost complet distruse, viticultorii aflându-se acum în pragul falimentului. În lipsa asigurărilor, aceștia nu își vor mai putea recupera nici măcar investițiile, profitul fiind acum doar un vis.
Județul Vrancea a fost lovit vineri de o furtună puternică însoțită de grindină. Astfel, în cele 20 de minute cât a durat furtuna, zeci de localități au fost inundate. În plus, sute de hectare viticole au fost distruse, fermierii aflându-se acum în pragul falimentului.
„A afectat o suprafață de 350-370 de hectare. Vom vedea ce măsuri se vor lua la nivelul Ministerului Agriculturii”, a spus Cristian Rusu, director adjunct, DADR Vrancea.
Majoritatea viticultorilor din județul Vrancea nu aveau asigurare, ei bazându-se pe sistemul național antigrindină, care este însă nefuncțional din toamna anului trecut.
„Aceste rachete erau foarte bune pentru noi, viticultorii, și toată vara eram liniștiți că nu ne lovește grindina”, a explicat Ştefan Moscu, primarul comunei Cârligele din județul Vrancea.
Grindina a făcut prăpăd printre culturile viticole din Vrancea
Una dintre cele mai afectate de furtuna de vineri a fost comuna Cîrligele, unde grindina a distrus nu mai puțin de 350 de hectare de viță de vie. Forțați de împrejurări, viticultorii au fost nevoiți să înceapă culesul strugurilor cu aproape 3 săptămâni înainte de termen, tocmai când se adună zaharul în boabe. În aceste condiții, riscul de putrezire este mare, astfel că ciorchinii loviți se înnegresc și mucegăiesc
„Vreo 22 de hectare. Cam toată este afectată în proporţie de 70-80%. Ne-ar fi convenit foarte mult să avem asigurări. Am avut...pe urmă ne-am lăsat păgubaşi”, a declarat Aurel Cazacu, viticultor.
Pentru un singur hectar, viticultorii din Vrancea au investit milioane de lei. După furtuna de vineri, oamenii și-au văzut investițiile distruse. Pagubele sunt atât de mari încât nici măcar despăgubirile de la autorități nu i-ar ajuta să le acopere.
„Cu unu, două, trei, cinci milioane...poţi să acoperi un hectar? Un singur stropit pe mine mă costa 18,19 milioane la două săptămâni. Niciun leu nu o luăm. Rămânem în pagubă. Am investit la 5 hectare undeva la 370 de milioane. N-am asigurat-o, că ne-am bazat și pe rachetele antigrindină", a spus Ion Zilişteanu, viticultor.



















